Ce poţi face cu o lămâie, un cui şi o monedă

lamaie-cui-si-moneda

Majoritatea oamenilor folosesc o lămâie pentru a face din zeama ei o limonadă, pentru a acri puţin ceaiul sau dacă nu au borş, să acrească ciorba. Am rămas uimiţi când am aflat că dacă luăm următoarele trei lucruri (o lămâie, un cui şi o monedă) am putea face potrivit huff.ro, o baterie.

Ne-am mirat pentru că cele trei lucruri nu par să aibă nicio legătură între ele, dar iată că totul e posibil. Dacă urmaţi paşii de mai jos puteţi crea o baterie care chiar să funcţioneze.
;

Cum creăm o baterie cu ajutorul unei lămâi, unui cui şi unei monede

  • luaţi lămâia şi întroduceţi în ea un cui zincat şi o monedă de cupru
  • puteţi observa că aţi făcut o baterie care are o anumită tensiune. Pentru a o verifica, luaţi un voltmetru. Veţi vedea că moneda de cupru este la capătul de +, iar cuiul este cel de –
  • conectaţi apoi un led la această baterie pentru a afla dacă funcţionează.

Potrivit rtv.net, curentul electric nu este dat de lămâie ci de acidul citric pe care-l conţine. Acesta se pare că are rolul unui electrolit. Cuiul respectiv se va oxida atunci când va intra în contact cu acidul citric, astfel îşi va pierde electronii. Prin urmare, electronii vor ajunge pe firul de cupru. Aşadar reacţia acidului citric din lămâie când ia contact cu acel cui zincat şi cu moneda va genera electricitate.

Citeşte şi Dieta cu lămâie: slăbeşte 4 kg într-o săptămână!

Sursa foto: captura youtube.com

Sursa video: youtube.com

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse