Care sunt efectele negative ale selfie-ului? Psihologii explică ce se ascunde în spatele acestor fotografii

efectele negative ale selfie-ului

Pe măsură ce rețelele de socializare s-au dezvoltat, fotografiile de tip selfie au început să devină un obicei zilnic pentru o mulțime de persoane. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani pun foarte mult accent pe aceste fotografii și chiar dacă la prima vedere un selfie pare să scoată în evidență persoana care îl realizează, în realiate, psihologii sunt de părere că selfie-ul își propune să testeze acceptarea socială și popularitatea. 

Prin intermediul fotografiilor de tip selfie, oamenii încearcă să se cunoască mai bine, dar folosindu-se de cei din jur. În opinia psihologului Lenke Iuhoș, aceste fotografii pot avea 3 efecte negative asupra celor care le realizează frecvent.

Care sunt efectele negative ale selfie-ului?

1. Selfie-iștii sunt mai narcisiști și mai puțin empatici

Psihologul Lenke Iuhoș spune că bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani care postează aproape zilnic selfie-uri au tendința de a fi narcisiști, iar printre aceștia se află și persoane cu trăsături psihopatice, care tind să acționeze impulsiv, fără empatie.

2. Selfie-urile obsesiv-compulsive sunt strigăte de ajutor

Folosindu-se de selfie-uri, adolescenții încearcă să atragă atenția asupra lor, să își construiască o imagine, chiar dacă de cele mai multe ori aceasta este diferită de realitate.

“Selfie-ul oferă o oportunitate de neegalat de a observa strigătul la timp al adolescenților. Mulți tineri încearcă să atragă atenția asupra lor prin poze bine alese, deoarece nu sunt în măsură să facă acest lucru în viața reală. Dintr-o poză se pot extrage multe informaţii, care prin vorbe nu se pot spune – poziţia, haine, locaţie etc. Toate aceste elemente vor să anunțe despre ei un anume statut social, chiar dacă de cele mai multe ori este unul contrafăcut, aspirațional. Cu toate acestea, selfie-urile obsesiv-compulsive – câte 3-4-10 pe zi, sunt adevărate strigăte de ajutor, iar părinții trebuie să fie foarte atenți la aceste comportamente disfuncționale, deoarece lipsa de acceptare socială poate genera și stări serioase de depresie”, a spus psihologul Lenke Iuhoș.

3. Selfie-ul nu ne ajută să ne facem prieteni, din contră

Chiar dacă de multe ori sunt postate tocmai pentru a atrage atenția prietenilor din mediul virtual, selfie-urile nu ne ajută să ne facem prieteni. Specialiștii spun că prin intermediul acestor fotografii nu facem altceva decât să ținem oamenii la distanță. Acest lucru se întâmplă pentru că imaginea promovată prin intermediul selfie-urilor este diferită de cea reală, iar când oamenii ajung să se cunoască apare ideea de respingere. Practic, acesta este momentul în care realizează că impresia pe care și-au făcut-o despre o anumită persoană este una eronată.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Secretul unei relații de lungă durată. Un singur detaliu poate face diferența

Ce putem face pentru a deveni mai toleranți?

Folosești nume de alint în relația de cuplu? Iată ce spune acest lucru despre tine

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Relatii