Cantus Mundi București Fest – toată muzica bună, de la clasic la pop, rock și folk

Cantus Mundi București Fest

Festivalul Cantus Mundi București Fest, la care vor participa artiști renumiți din sfera muzicii clasice, pop, rock și folk, va avea loc în perioada 2-5 august, la Romexpo, aceasta fiind cea de-a doua ediție.

De-a lungul celor patru zile de festival și alături de artiștii invitați vor evolua peste 1500 de copii din corurile Cantus Mundi. Cantus Mundi București Fest este organizat de echipa Programului Național Cantus Mundi, cu sprijinul Primăriei București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive.

Ce vom putea vedea la Cantus Mundi București Fest?

Prima zi de festival va fi dedicată muzicii clasice și Corului Național de Cameră ,,Madrigal – Marin Constantin” condus de Anna Ungureanu, ansamblu care anul acesta sărbătorește 55 de ani de existență neîntreruptă. În 2 august, alături de madrigaliști se vor mai afla pe scena Cantus Mundi București Fest dirijorul Ion Marin, tenorul Teodor Ilincăi, soprana Felicia Filip, violonistul Alexandru Tomescu, pianistul Andrei Licareț și Ansamblul Codex.

Zilele de 3, 4 și 5 august vor fi dedicate muzicii pop și folk. În 3 august, de la ora 19:00 vor urca pe scenă Smiley, Feli, Emeric Imre și Zoia Alecu. În zilele următoare vor susține concerte trupele Vunk, Voltaj și Taxi, alături de Mircea Baniciu (în 4 august) și Horia Brenciu, Zoli TOTH Project, Irina Sârbu, Alexandra Ușurelu și Ducu Bertzi Band, în 5 august. Artiștii vor cânta  alături de  coruri de copii din Programul Național Cantus Mundi din București și din mai multe orașe din țară.

În fiecare zi, Cantus Mundi Fest își deschide porțile și pentru cei mici. În cele patru zile ale festivalului, între orele 16:00 – 19:00, copiii veniți alături de familiile lor se vor putea bucura de o mulțime de activități special pregătite pentru ei: face-painting, piscină cu bile, turn de escaladă, carusel, expoziții, tatuaje, o zonă în care vor putea testa instrumente muzicale, karaoke, bătaie cu apă și multe alte surprize. Intrarea la Cantus Mundi București Fest este liberă.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și prin implicarea voluntară a membrilor acestui cor. După 7 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 900 de coruri. Peste 30.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Foto: pr

Citește și:

Cartea săptămânii: Amantul japonez de Isabel Allende

”Înainte de Nicoleta Luciu și Gina Pistol a fost Dana Săvuică!” – află cine a spus-o și în ce context!

Scriitorul Igor Bergler: “Pentru cărți precum Biblia pierdută și Testamentul lui Abraham te pregătești toată viața”

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Muzica, filme, carte