Avem și noi Atlantida noastră. Sub Dunăre… La Păcuiul lui Soare

Ca să ajungi la marginile Vicinei treci cu barca peste un braţ al Dunării. Pe insulă, poţi să crezi că eşti undeva afară din timp. În jur nu se simte ţipenie de suflet, iar tăcerea strivește urechile. Aici descoperi un mileniu de istorie transformat în blocuri de stâncă, cutremurate de legende şi taine. Oasele constructorilor de pe vremuri sunt demult preschimbate în praf şi risipite de vânt, iar urmele lor au fost înghiţite de adâncurile Dunării. Apele tăcute n-au amintiri, însă legenda trăieşte… Pentru că avem și noi Atlantida noastră. Sub Dunăre…

Atlantida de sub Dunăre, la Ostrov

Imaginile sunt sălbatice. Un amestec uluitor de ruine şi vegetaţie fără poteci, căci Păcuiul lui Soare n-are cărări. Multora le e frică să vină pe insulă. De răul apelor, de pustiu, de vorbe tainice… Treptat, un fir de drum adâncit în desişurile nebune devine lărgit,  clădit din blocuri tăiate în stâncă şi se pierde în adâncurile apei. În jur, o parte din ruinele cetăţii Vicina: zidurile primei mitropolii creştine clădită vreodată. Restul? Șanţuri de apărare, fortificaţii, biserici, casele, drumurile, tainiţele, comoara de care vorbesc legendele dorm acolo pe fundul Dunării. Acolo, în adâncul Dunării, zugrăvit în sute de nuanţe albastre-verzi, închis, aproape de negru, într-un loc nescris pe nici o hartă omenească, se zice că începe trecătoarea comorii', drumul pierdut peste ape către tainele Vicinei.

vicina

Când Dunărea și-a schimbat albia

La început au fost dacii, apoi romanii şi pe la 970 bizantinii. Ei i-au spus Vicina, fiindcă era vecina' cetăţii de dincolo, de la Silistra. Au zăgăzuit apele şi au clădit. Portul, palatul, depozite, tezaurul, apoi Mitropolia şi mânăstirea de călugări. Incredibul, dar aici locuiau cam 3000 de oameni. Pentru mitroplie s-a cărat piatră din toată Dobrogea, tocmai de la Adamclisi şi de la încă 15 cariere, de la Bugeac, până la gura Canliei. Într-o zi însă, acum 6 veacuri, după ultimul mitropolit al Vicinei, Iacint, apa a înghițit totul. Atunci, Dunărea şi-a schimbat albia şi a pustiit insula sub 20 de metri de apă. Aşa a vrut Dumnezeu, să ascundă vederii puterea locului. Arheologii au explicat fenomenul: tăierile de păduri, noroaiele care au umflat albia, dar oamenii încă mai spun că a fost un blestem. Blestemul aruncat de ştima apei peste aurul pe care îl aveau oamenii…

Blestemul aurului

Se zice că întâi au plecat păsările. Locuitorii Vicinei se rugau către cerul gol, cenuşiu şi auzeau vuietul apelor apropiindu-se din ce în ce. Apoi într-o dimineaţă, au zărit o limbă lungă şi albastră venind din orizonturi şi care au apucat, au fugit care încotro. Cei care au venit după un timp, să-şi caute casele, n-au mai găsit decât marea de apă a fluviului care-şi schimbase albia. Din zidurile Vicinei nu mai rămăsese nimic. Asta a fost istoria. Restul e teamă. Teamă şi vorbe uitate. Vârful ruinat al mitropoliei scufundate se zărește atunci când apele coboară foarte mult, în verile secetoase. Pescarii dunăreni, credincioşi ortodcşi veniţi aici din Cadrilater, se jură că în nopţile senine, clopotniţa se vede clar, la anaforul de la Aurora şi ei îşi opresc atunci bărcile şi se roagă cu vorbe puține, în mijlocul Dunării, Dumnezeului care veghează biserica nevăzută, să le arate cărarea prin ape.

vicina

Comoara de sub ape

Legenda trecătorii şi a comorii scufundate e veche și mulţi pescari răvăşesc încă malurile insulei după semnele pe care le face ştima aurului. Caută noaptea locul unde comorile din vechime joacă pe luciul apei cu flăcări albăstrii. Oamenii spun că unii au găsit, dar nu cine știe ce: bani de aur, argint, odoare, sigilii, podoabe. Este apoi, trecătoarea. Se spune că o poți vedea uneori, la sfârşitul verii. Oamenii zic că e drumul pe care dacă-l urmezi până la capăt, te duce la aurul scufundat. Dar dacă te-abaţi ori l-ai pierdut din ochi, te duce la moarte. De fapt arheologii spun că trecătoarea există şi că a fost înghiţită de ape abia prin 1960. Că era chiar un vad de trecere a Dunării, peste mitropolia scufundată, prin dreptul insulei Păcuiu lui Soare, către peştera crucilor de leac ale apostolului Andrei. Aşa îi spune de fapt şi numele, căci Dervent înseamnă în vechea limbă turcă: loc de trecere'. Dar drumul e cu primejdie mare, căci trece prin anafoare şi vârtejurile, spun pescarii, sunt capcane care cer plată de vieţi.

Legenda Atlantidei românești

Vorbe, povești, aur, Dumnezei și legende, misterul încă stăruie adânc peste insula ce ascunde Atlantida românească'. O limbă de pământ barbar aruncată pe mijlocul apei si despărţind Dunărea în două, netrecută pe nici o hartă, pustiită de suflete şi învelită în umbra tremurătoare a apusului. Un loc straniu, învelit în mistere, unde oamenii se tem să calce şi unde taine şi comori pierdute de un mileniu, se împletesc cu realitatea…

Foto: Facebook Radu Oltean

Citește și:

Prințesa care a dat un alt sens frumuseții. Fotografiile cu ea au făcut înconjurul lumii

Arta stradală 3D, un spectacol vizual. Imaginile care te hipnotizează!

Tu de ce nu ai noroc în timp ce alții au cu carul?

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Diverse