Artrita psoriazică nu are leac

maini-pe-tastatura

maini-pe-tastatura

Artrită psoriazică. Aceasta este o boală autoimună (organismul îşi atacă propriile ţesuturi). Boala are evoluţie cronică şi afectează articulaţiile, tendoanele, fasciile, ligamentele, putând să apară şi în lipsa componentei tegumentare (psoriazis).

Psoarizisul şi artrita psoriazică sunt două afecţiuni interconectate. Psoriazisul este o boală inflamatorie cronică a pielii şi afectează 2-3% din populaţia caucaziană (categorie din care facem parte şi noi, românii). Boala apare, în general, la vârsta de 15-30 de ani, dar orice persoană poate fi afectată, indiferent de vârstă. Leziunea caracteristică este reprezentată de o placă cutanată dură, groasă, hipercheratozică (piele uscată, care se crapă şi face cruste deasupra; se numeşte hipercherotozică datorită substanţei pe care o conţine – cheratina), cu leziuni cutanate reliefate, roşii şi lucioase. Până la 30% dintre pacienţii afectaţi de psoriazis dezvoltă şi artrită psoriazică.

Tipuri de artrită psoriazică

În ordinea frecvenţei apariţiei:
artrită psoriazică asimetrică: cea mai frecventă (70%); afectează una sau mai multe articulaţii, cel mai adesea – cele de la degete, genunchi şi şold, cu apariţia clasicei prezentări de „deget în cârnăcior'
artrită psoriazică simetrică: cea mai apropiată formă de artrita reumatoidă
artrită psoriazică interfalangiană distală: formă rară, în care sunt afectate numai articulaţiile mici interfalangiene (dintre falange) de la mâini şi picioare
artrită psoriazică cu spondilită: cea mai afectată este coloana, în special în zona cefei şi a mijlocului, cu riscul de a prinde întreaga coloană; formă rară, dar gravă, dacă nu se începe tratamentul cât mai devreme
artrită psoriazică mutilantă: cea mai gravă şi agresivă formă; procesul de distrucţie articulară este foarte intens, în special la nivelul mâinilor şi picioarelor, atingând chiar şi osul, cu apariţia osteolizei (distrucţie osoasă), evoluând spre anchilozare şi chiar spre imposibilitatea folosirii mâinilor.

Artrită psoriazică. Cauze

Artrita psoriazică fiind o boală autoimună, cauzele sale sunt încă puţin cunoscute, dar există o serie de factori ce predispun la apariţia ei:
• prezenţa genei HLA-B27
• prezenţa psoriazisului cutanat
• membri ai familiei afectaţi fie de psoriazis, fie de artrită psoriazică
• vârsta între 30-50 de ani
• imunoglobuline G şi A crescute (imunoglobulinele sunt anticorpii)
• prezenţa în sânge a factorilor reumatoizi.

Citește continuarea în Dicționarul medical

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate