Arthur Chatto, vărul sexy al lui William și Harry, decis să spele imaginea Familiei Regale Britanice. Ce decizie a luat tânărul

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

Arthur Chatto, fiul lui Lady Sarah Chatto și nepotul Principesei Margaret (sora mai mică a reginei Elisabeta a II-a), este pe punctul de a redirecționa atenția publicului de pe scandalul care a izbucnit în Familia Regală ca urmare a deciziei Ducilor de Sussex de a-și declara independența financiară pe acțiunile sale curajoase și responsabile, de protejare a mediului. 

Vărul Prinților Harry și William s-a făcut remarcat la începutul anilor 2010, pe vremea când era încă pajul Reginei Elisabeta a II-a. Tânărul în vârstă de 20 de ani va contribui, astfel, măcar într-o oarecare măsură, la spălarea imaginii Casei Regale. Mai exact, tânărul a decis să-și depășească limitele prin participarea la GB Row Challenge, una dintre cele mai dure și periculoase curse maritime din lume. Anunțul a fost făcut pe contul său de Instagram.

Arthur Chatto va fi, așadar, protagonistul unei aventuri extreme, scopul lui fiind unul nobil, acela de a sensibiliza publicul cu privire la riscurile pe care sunt supuse oceanele din cauza poluării. El a subliniat faptul că, anual, opt milioane de tone de plastic sunt aruncate în râurile, mările și oceanele planetei.

Arthur ChattoSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

În ce constă cursa maritimă la care va participa Arthur Chatto

Tânărul a explicat pe Instagram că, în cadrul competiției, va face parte dintr-o „echipă de patru bărbați', alături de care va trebui să răspundă acestei provocări: „Este o cursă fără oprire și fără ajutor din afară, de-a lungul coastelor Marii Britanii”. Arthur Chatt, echipa sa și adversarii lor vor începe aventura pe 1 iunie, din fața Tower Bridge, apoi vor naviga pe Tamisa, de-a lungul coastei. Banii strânși pe parcursul competiției vor fi donați asociației Just One Ocean, care luptă activ împotriva poluării din mări și oceane.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Im excited to announce that I will be taking part in the GB Row Challenge 2020 as part of a 4 man team, follow us @exe.endurow in aid of @justoneocean [Exeendurow.com – our website link is in bio] This is a non stop, unsupported ocean rowing race around the coast of Great Britain starting on 1st June 2020 from Tower Bridge. We will be rowing 2 hrs on 2 hrs off for 24 hours each day, for approximately 30 days. It is a formidable race that will see: •dangerous shipping lanes •storms •capsizes •weight loss •dehydration •sleep deprivation •2000 miles of ocean •some of the worlds strongest tides The race has not run since 2013, and past events have seen a 25% success rates, with only 4 boats ever completing the GB row challenge, highlighting how hard this will be. Our oceans are at risk from: habitat destruction, plastic pollution and overfishing. 8 million tonnes of plastic is getting into our oceans every year, thats why we are supporting Just One Ocean. This charity are surveying micro plastic levels and organising beach and ocean plastic clean ups. These photos are from our Christmas training camp, doing some aerobic training on Dartmoor wearing @jottnar Asger jacket and Erling base layer #gbrowchallenge #justoneocean #oceanrowing #jottnar #gifted #exeendurow #concept2

O postare distribuită de Arthur Chatto (@artchatto) pe

Concurenții vor vâsli 3000 km, luând pauze la fiecare două ore de vâslit, fără a pune piciorul pe pământ. Arthur Chatto preconizează că această cursă ar trebui să dureze 30 de zile. Edițiile anterioare ale competiției au demonstrat că rata de succes este undeva la 25%, mai exact, din patru ambarcațiuni care iau startul, doar una reușește să ajungă la finiș, celelalte trei abandonând pe parcurs.

Principalele probleme cu care se vor confrunta concurenții sunt: deshidratare, pierdere în greutate, privare de somn, pericolele iminente navigării pe mare (furtuni, vârtejuri).

Citește și

Ce chipeș este nepotul Reginei Elisabeta a II-a și verișorul Prințului William și al Prințului Harry

Strănepotul Reginei Elisabeta face ravagii pe rețelele sociale – Cum arată cel mai sexy membru al familiei regale

Foto: Instagram Arthur Chatto

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Alte video-uri