Iată de ce nu trebuie s-o lași pe mama sau pe sora ta să te influențeze în alegerea partenerului

 

alegerea partenerului

Poveștile de acest gen nu sunt doar povești, mai pot fi întâlnite și în realitate: fiica e îndrăgostită de un muzician și se vede căsătorită cu el, iar mama și sora încearcă să o convingă că IT-istul care îi face curte îi poate oferi perspective cu mult mai bune. Ei bine, un studiu realizat de psihologii norvegieni aruncă o umbră de îndoială asupra motivației rudelor de sex feminin în privința preferinței lor. Deși se pare că acestea au în vedere interesele tinerei, în realitate sunt mai preocupate de măsura în care potențialul ginere/cumnat va putea oferi sprijin, beneficii directe și prestigiu întregii familii. Iată de ce nu trebuie s-o lași pe mama sau pe sora ta să te influențeze în alegerea partenerului.

Fenomenul este denumit Efectul Julieta, după capodopera shakespeariană, în care mama acesteia o vedea măritată mai degrabă cu Paris decât cu Romeo. Psihologii au arătat că fenomenul este valabil și în cazul surorilor, nu doar al mamelor.
În vreme ce alegerea fiicei se bazează pe aspectul atrăgător al partenerului (în dorința de a transmite copiilor genele lui), cea a mamei și surorii are în vedere, în principal, calitățile acestuia și beneficiile pe care el le-ar putea aduce în mod direct întregii familii. În cadrul studiului, pentru a afla dacă tinerele ar alege pentru ele același tip de partener pe care îl preferă atunci când vine vorba de surori, cercetătorii au făcut un experiment. Aceștia au cerut unui număr de 133 de perechi de surori să descrie ce calități ar trebui să aibă, în mod ideal, atât partenerul personal cât și cel al surorii. Pentru partenerul propriu au fost preferate calități precum fidelitatea, onestitatea și garanția că se poate avea deplină încredere în el.

Referindu-se însă la partenerul surorii, alte calități au fost nominalizate ca fiind importante: să fie înțelegător, responsabil, empatic, sensibil, amabil și descurcăreț.
În ceea ce le privește, femeile au considerat că a fi sinceră, amuzantă, distractivă și satisfăcătoare din punct de vedere sexual este important pentru partenerul propriu, dar nu la fel de important ca și sora să aibă aceste calități în raport cu partenerul său.
Ce se întâmplă și care este mecanismul ciudat care face lucrurile să arate așa? Genetica e de vină. O persoană este mai strâns legată de copilul său decât de sora sa, motiv pentru care importantă este pentru ea transmiterea genelor proprii. Aceasta este explicația în privința surorilor. Pe de altă parte, unul dintre coordonatorii studiului susține că femeile preferă ca fiica/sora lor să aleagă un partener care poate contribui la creșterea copiilor/nepoților sau care cel puțin să nu reprezinte o povară pentru familie.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Iertarea. De ce este atât de importantă în viețile noastre?

De ce strănut când e cald?

Cele mai puternice afrodiziace naturale

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii