Scapă de febră rapid! Iată care sunt cele mai eficiente remedii

scapa de febra

Atunci când facem febră, tindem să ne speriem și încercăm să găsim cât mai repede o metodă prin care să scădem temperatura corpului. Este bine să știm că temperatura crește atunci când sistemul imunitar luptă să distrugă o infecție produsă de un virus sau o bacterie. Deși neplăcută, febra reprezintă un mecanism de apărare al organismului prin care acesta dovedește că luptă să învingă o boală.

Scapă de febră rapid! Iată care sunt cele mai eficiente remedii

Se consideră febră atunci când temperatura axială depășește 37,2 grade. Însă îți poți da seama că ceva nu este în regulă cu organismul tău imediat cum trece de 36.5 deoarece apare o stare subfebrilă neplăcută, resimṭită ca frig, extremitățile încep să se răcească în timp ce fruntea, pieptul şi spatele se încălzesc, apare senzația de oboseală, sete. Este foarte important ca, încă din acest stadiu, să te hidratezi corespunzător. Dacă temperatura continuă să urce, poṭi apela la câteva metode pentru a o reduce:

– opreşte sursele de căldură şi dă jos hainele groase de pe tine. Deşi îți va fi puțin frig la început, corpul îşi va regla temperatura şi vei începe să te simṭi mai bine;

– aplică-ți comprese cu apă rece pe frunte, picioare, braṭe, în zonele de la încheieturile mâinilor sau picioarelor, unde circulația sângelui este intensă şi temperatura va scădea mai repede;

– relaxează-te şi întinde-te într-o poziṭie comodă, dându-i voie corpului să lupte pentru a învinge boala. Cu cât eşti mai încordată, cu atât mai greu va ceda febra;

– poți încerca un remediu homeopat cum ar fi Belladonna. 5 granule administrate la debutul febrei ar putea să te scape de alte medicamente, dar consultă-te cu un specialist în privința concentrației;

– bea multe ceaiuri de plante la temperatura camerei, îndulcite cu miere. Te vor hidrata şi vor compensa pierderile. În timpul unui episod febril deshidratarea se poate produce rapid şi pot apărea stări de amețeală sau confuzie;

– dacă temperatura continuă să crească deşi ai urmat toate etapele anterioare, înseamnă că e momentul să apelezi la antitermice. Continuă cu compresele reci şi hidratarea până când antitermicul își va face efectul şi ia legătura cu medicul tău.

– dacă apar frisoane este important ca în timpul lor să te învelești cu o pătură, iar când trec să te dezveleşti.

foto: 123rf

Citește și:

Ce este strungăreața și din ce cauză apare. Care sunt cele mai eficiente tratamente

Problemele cu care se confruntă femeile cu cancer de sân în România

Cum poți scăpa de infecțiile sinusurilor folosind oțetul de mere?

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate