3 lucruri pe care le faci înainte de culcare și care te împiedică să slăbești. Uite care sunt dușmanii siluetei

3 lucruri pe care le faci înainte de culcare și te împiedică să slăbești

Ți-ai făcut un program de exerciții fizice pe care îl respecți cu strictețe, mănânci alimente cu un aport caloric scăzut, dar cu toate acestea nu reușești să slăbești. Acest scenariu este comun foarte multor femei care duc o luptă continuă împotriva kilogramelor în plus. 

Procesul de slăbire este influențat de o mulțime de factori, iar oamenii de știință au descoperit că există câțiva dușmani ascunși ai siluetei. Anumite activități pe care le considerăm banale ne pot pune bețe în roate atunci când ne propunem să slăbim câteva kilograme, motiv pentru care ar fi bine să le evităm, asta dacă vrem să ajungem în timp util la forma fizică pe care ne-o dorim.

3 lucruri pe care le faci înainte de culcare și care te împiedică să slăbești

1. Nu mănânci

Multe persoane mizează pe ideea că vor slăbi rapid dacă renunță la masa de seară. Cu toate că nutriționiștii ne sfătuiesc să alegem pentru cină alimente ușoare și care să nu ne influențeze într-un mod negativ digestia, acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunțăm defintiv la masa de seară. Făcând acest lucru, în organism se va instala o senzație acută de foame, ceea ce va face ca pe parcursul următoarei zile, corpul să aibă nevoie de o cantitate mai mare de hrană. Masa de seară ar trebui servită cu cel puțin două ore înainte de culcare, asta pentru ca digestia să se facă în timp util și să nu afecteze odihna.

2. Mergi la sală cu puțin timp înainte de ora de culcare

Activitatea fizică poate influența în diferite moduri organismul. Astfel, dacă pentru anumite persoane antrenamentele târzii dau cele mai bune rezultate, pentru altele, exercițiile făcute cu puțin timp înainte de culcare pot face mai mult rău decât bine. Mai exact, acestea pot afecta somnul, un factor foarte important pentru a avea o siluetă de invidiat.

3. Folosești tehnologia mult prea mult

Imediat cum te-ai băgat în pat, mai verifici încă o dată notificările de pe facebook, instagram sau snapchat. Acest obicei este comun foarte multor persoane și poate fi motivul pentru care nu reușești să slăbești. Folosirea telefonului, tabletei sau oricărui dispozitiv tehnologic împiedică producerea de melatonină, ceea ce înseamnă că vei adormi mult mai greu. Lipsa odihnei duce la scăderea nivelului de energie, iar tu vei simți nevoia să consumi acele alimente bogate în calorii și care te energizează, dar care anulează eforturile pe care le depui zilnic pentru a ajunge la forma fizică dorită.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Cum poți reduce cu 20% riscul de a te îmbolnăvi de cancer? Specialiștii au descoperit vitamina care luptă împotriva celulelor canceroase

Ce se ascunde în spatele unei banale dureri de umăr? Acestea sunt bolile de care poți suferi

Băutura pentru stimularea metabolismului care te ajută să slăbești 10 kilograme, în timp record

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Recomandari shopping
Mai multe din Diverse