Horoscop săptămânal: Energii pozitive din plin!

ballerina di danza classica

Astrologul Ana Gabriela Tăutu ne prezintă previziunile astrale pentru perioada 13 ianuarie- 19 ianuarie 2014. Suntem la jumătatea ciclului Lunar curent şi începem săptămâna în forță, cu ultimele zile înainte de faza de Lună Plină, care se formează joi, 16 ianuarie, la ora 06:52, cu Luna în semnul Racului la gradul 26.

Avem în față o săptămână foarte intensă, cu foarte multe provocări, Luna aflându-se la faza de Luna Plină, chiar în semnul său de domiciliu astrologic.

După o Lună Nouă (1 ianuarie) în semnul Capricornului, prinsă în crucea cosmică pe semne cardinale (despre care am vorbit în ultimele două analize) acum avem o Luna Plină atrasă din nou în configurația de cruce cosmică pe semne cardinale.

Dacă la începutul anului am stabilit un program de lucru, acum este posibil să vedem dacă l-am configurat așa cum ar fi fost potrivit. Situațiile pe care le depășim acum ne aduc în față un prim rezultat al intențiilor noastre.

În general, în cadrul ciclului fazelor lunii acesta este un moment de maxim energetic, care ne plasează în fața unor rezultate, finale sau parțiale, ale proiectelor încheiate sau aflate în derulare.

Tensiunea generată de opoziția Soare -Luna în mod obișnuit, este foarte mult amplificată acum prin aspectele pe care le formează Luna.

Este important ca în aceste zile să ne supraveghem atitudinea, să ne observăm atent entuziasmul care se poate transforma foarte ușor în impulsivitate. De aceea, este important să facem acele gesturi necesare dezamorsării conflictelor.

Vom traversa un proces de clarificare emoțională. Astfel, cu cât mai mult ne vom manifesta încrâncenarea cu atât vom simți mai puternic valul emoțional.

Suntem inspirați, îndrumați, iar intuiția funcționează foarte bine în această perioadă. Acum este important să urmăm îndrumarea interioară şi să analizăm conștient situațiile pe le întâlnim.

Vom ajunge la rezultatele dorite în măsura în care ne vom depăşi emotivitatea şi o vom transforma pentru că alegem asta şi nu printr-o luptă a orgoliilor.

Planeta Mercur ne susține în această analiză a emoțiilor și a sentimentelor noastre, printr-un regim vibraţional nou, caracteristic semnului Vărsătorului în care a intrat sâmbătă, 11 ianuarie, iar spre sfârșitul săptămânii va colabora armonios cu Uranus.

Deja gândurile noastre zboară spre zări îndepărtate, vedem și înțelegem mai mult, transformăm ideile în adevărate proiecte și avem capacitatea de a le aduce în lumina înțelegerii celorlalți.

Este important să fim sinceri și să avem motivații sănătoase, care să vină și în sprijinul altora, după cum interacționăm și rezonăm cu partenerii noștri de “experienţă de viaţă”. Puterea gândului este mai mare acum, iar efectele sunt pe măsură.

Gândirea pozitivă este marele atuu al momentului, în orice clipă, dar cu atât mai mult atunci când forța și impactul gândului sunt amplificate de influxurile energetice.

Contextul astral ne oferă un plus de energie creativă, care ne poate ajuta să ne limpezim viziunea asupra scopului ales precum și asupra drumului de parcurs până acolo.

Spre sfârșitul săptămânii este posibil să se manifeste o hipersensibilitate, confuzie și lipsă de simț practic. Visele ne pot aduce mesaje, iar mediumnitatea se poate manifesta acum. De asemenea, toate acestea ar putea atrage stări negative dacă sunt greșit percepute.

Există tendința de dispersie în mai multe activități. Este recomandată replierea către interior, pentru o mai bună focalizare a atenției către exterior, pentru adaptarea acestor tendințe în folosul propriu.

Întreaga săptămână ne determină să fim prezenți, activi, pe fază, dar să avem răbdare și să observăm cu atenţie cum și în ce direcție facem fiecare pas. Astfel, să ne potrivim pașii în mersul lucrurilor.

Ana Gabriela Tăutu

Astro Mercur – http://astromercur.blogspot.com/

Vezi şi Horoscop: 2014 se anunţă un an al progresului!

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Astromania