Ziua de 8 martie poate arăta și așa!
De 8 martie, se fac urări, se dăruiesc flori, se sărbătoresc femeile și mamele. În același timp, pentru multe dintre acestea, ziua de 8 martie se traduce prin revoltă, incertitudine, spaimă sau durere.
8 martie 2022 înseamnă și ziua a 13-a a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucraina. Este ziua de după cea de-a treia rundă de negocieri dintre cele două părți. Atacuri la periferia Kievului au avut loc pe tot parcursul nopții, iar acum se încearcă o evacuare a civililor pe coridoarele umanitare agreate de cele două state, pe o perioadă limitată în timp. În cinci orașe asediate, Rusia a asigurat o încetare temporară a focului (Cernigău, Sumî, Harkov, Kiev și Mariupol) pentru a permite oamenilor să părăsească localitățile respective.
În același timp, președintele Ucrainei, Volomir Zelenski, cere din nou ajutor statelor occidentale, pentru ca acestea să aplice mai multe sancțiuni Rusiei și să ofere susținere țării sale.
8 martie în Siberia. O poză care face înconjurul lumii
În zi de sărbătoare, o poză realizată de fotograful Andrei Samsonov, de la Agenția TASS, face înconjurul lumii. Jurnalistul Florin Negruțiu scrie, într-un editorial publicat pe www.republica.ro, despre femeia din imagine, arestată pentru că a participat la un protest împotriva războiului lui Putin, în Siberia, în orașul Krasnoyarsk.
„Să fie fragilitatea, grația, serenitatea femeii în alb, care, aureolată de fulgi de zăpadă, contrastează cu brutalitatea celor doi milițieni în negru? Pentru că, în această crimă brutală pe care o comite Putin asupra unor oameni nevinovați, nu este loc de gri: lumea nu poate să aleagă decât între alb și negru iar echidistanța pacifistă înseamnă relativizarea răului.'
Foto: Profimedia Images