Volodimir Zelenski descrie primele clipe ale războiului: „Am înțeles că rușii pot ataca”

Într-un nou interviu din locația fortificată pe care personalul său o numește „cetatea', Volodimir Zelenski a descris primele momente în care și-a dat seama că țara sa este atacată. Acesta a fost trezit în miezul nopții de către familie, spunându-i că s-au auzit explozii.

„Eram în Kiev, în casă, la reședință. Eram acasă în acel moment. Era ora 04:50. Cu soția și copiii mei. M-au trezit. Mi-au spus că au fost explozii puternice. După câteva minute, am primit semnalul că un atac cu rachetă era în curs. Am înțeles că rușii pot ataca, dar nu am înțeles amploarea”, a declarat Volodimir Zelenski, 44 de ani, pentru The Economist într-un interviu publicat duminică.

De asemenea, preșdintele Ucrainei a recunoscut că nimeni nu era pregătit de război înainte să înceapă. Cu toate acestea, el este optimist și sigur că va câștiga.

Volodimir Zelenski este căsătorit și este tată a doi copii. Înainte de a fi președintele Ucrainei acesta a fost un actor și comedian popular. De când forțele ruse au lansat o invazie la scară largă pe 24 februarie, șeful statului ucrainean a devenit un erou mondial datorită rezistenței de care a dat dovadă.

Videoclipurile lui selfie din capitală, în care promite că va continua lupta, au devenit virale. La fel și comentariile sale către comunitatea internațională, ca atunci când a respins o ofertă a SUA de a-l evacua: „Am nevoie de muniție, nu de o mașină'.

Dar Zelenski a declarat pentru sursa mai sus menționată că nu se simte „erou', ci doar un lider cu dorința de a „schimba atitudinea' cu privire la țara sa natală.

„De aceea spun că nu sunt un erou. Am înțeles ce se întâmplă. Am vrut să schimb atitudinea față de Ucraina. Nu este vorba despre cine are mai multe arme sau mai mulți bani sau gaz, petrol etc. De aceea trebuie să avem agenție. Acesta este primul lucru pe care l-am înțeles', a spus el.

De asemenea, acesta a mai adăugat faptul că Putin „aruncă soldați ruși ca niște bușteni în cuptorul unui tren', făcând aluzie la rapoarte conform cărora aproximativ 15.000 de soldați ruși au murit în Ucraina în ultima lună de lupte.

„Nici măcar nu-i îngroapă. Nu-i îngroapă deloc. Cadavrele lor sunt lăsate pe străzi. În mai multe orașe, orașe mici, soldații noștri spun că este imposibil să se respire din cauza mirosului. Este duhoarea cărnii putrede. Este un coșmar complet', a spus Zelenski.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Stiri