Vacanță exotică pe Riviera Maya – tărâmul All Inclusive
Una dintre cele mai frumoase zone de litoral din întreaga lume – Riviera Maya începe din Cancun și se încheie în orașul Tulum, cuprinzând o seamă de plaje generoase din nisip alb, cele mai bune hoteluri de tip All Inclusive, jungle întinse și numeroase ruine mayașe. Agenția Fabrica de Vacante te invită să descoperi acest paradis mexican, într-un sejur de 7 nopți – la tarife începând de la 890 euro/persoană!
Ofertă excelentă de vacanță
Pachetele de vacanță, de la Fabrica de Vacante, includ cazare cu All Inclusive la Hotel Riu Lupita 5*, bilet de avion Madrid-Cancun-Madrid, taxe de aeroport (150 euro/persoană), transfer aeroport-hotel-aeroport și asistență turistică.
Stațiunile pe care la ocrotește Marea Caraibilor sunt de o frumusețe uimitoare, iar Riviera Maya nu face excepție. Hotelurile cu piscine, majoritatea dintre ele deschise în clădiri istorice, sunt înconjurate de grădini luxuriante, dispunând de cele mai bune servicii all inclusive, centre SPA, locuri de joacă pentru cei mici, piscine cu valuri și restaurante moderne ce servesc atât delicii mexicane, cât și preparate internaționale.
Diversitatea de atracții oferită de Riviera Maya face ca tot mai mulți turiști să își rezerve vacanțele aici, fie că vorbim despre cuplurile proaspăt căsătorite, de grupuri de prieteni, familii cu copii sau turiști pasionați de istorie. Acest „colț de rai' din Mexic te întâmpină cu o atmosferă cosmopolită, kilometri întregi de plaje și ape cristaline, și un număr foarte mare de obiective turistice, motiv pentru care este cea mai apreciată destinație de vacanță din Mexic.
Magnet pentru sportivii și pasionații de istorie
Riviera Maya este ofertantă în obiective, fie că vorbim despre controversatele ruinele ale Civilizației Maya, de junglele dese pline de cenote sau de satele mexicane unde tradițiile s-au păstrat intacte. Mai mult decât atât, pasionații de sporturi nautice vor găsi aici unele dintre cele mai bune locuri pentru practicat scuba diving sau snorkeling, așa cum sunt: Marele Recif Mayas (o impresionantă barieră ce include peste 60 de specii de corali și aproape 500 de specii de pești) sau Golful Akumal (așa numitul „loc al țestoaselor').
Peninsula Yucatan adăpostește peste 7000 de cenote (un fel de peșteri subterane ascunse în jungle), însă numai câteva dintre ele sunt deschise publicului. Dintre acestea, Gran Cenote este una dintre preferatele publicului. Pasionații de scufundări pot admira aici stânci cu forme neobișnuite, o vegetație tropicală, inclusiv liane ce atârnă deasupra apei de un verde-smarald, dar și ruine antice depuse pe fundul piscinelor naturale.
Vedeta Rivierei Maya este Playa del Carmen – o plajă cu nisip gălbui și ape clare, exemplul perfect de cum s-a transformat un vechi sat pescăresc într-o destinație de vacanță modernă și cosmopolită.
Cel mai popular obiectiv istoric pe care îl poți vizita aici este Chichen Itza, aflat în partea central-nordică a Peninsulei Yucatan, unul dintre cele mai mari și vechi orașe maya. Complexul antic de 600 ha găzduiește unele dintre cele mai importante piramide închinate Soarelui, cu sculpturi decorative, și face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Tulum, una dintre cele mai romantice stațiuni din Mexic nu ar trebui să lipsească de pe lista cu locuri de văzut aici. Atmosfera boemă însoțește turiștii care au nevoie de o pauză de relaxare și detașare. De-a lungul plajei vei găsi hoteluri elegante și restaurante de clasă mondială, Tulum fiind cunoscută drept o stațiune destul de scumpă și extravagantă. La fel de încântător este și orașul Cancun, cu plajele sale tropicale, hotelurile moderne și Muzeul de Artă Subacvatică – un muzeu dezvoltat la o adâncime de 9 metri și compus din 400 de statui realizate în mărime naturală.
de Geanina Ichim
Sursa foto: pixabay.com