Unui bărbat i-a „explodat” colonul din cauza unui strănut puternic în timp ce lua micul dejun
Un strănut puternic l-a adus pe acest bărbat direct pe masa de operație. Din fericire, chiar dacă în urma strănutului i-a explodat colonul, ieșind în afara corpului, acesta nu a pierdut mult sânge. cu toate acestea bărbatul s-a dus de urgență la spital.
Într-o urgență medicală rară, colonul unui bărbat a trebuit reintrodus în corpul acestuia după ce a ieșit din cauza unui strănut „forțat'. Bărbatul este din Florida, Statele Unite, potrivit unui material publicat în New York Post.
Bărbatul în vârstă de 63 de ani – din Florida, Statele Unite – își savura micul dejun împreună cu soția sa la un restaurant când a avut loc bizarul incident. Acesta a fost diagnosticat cu ceva timp în urmă cu un cancer de prostată și a suferit o intervenție chirurgicală abdominală înainte să se întâmple incidentul. Suturile în urma operației fuseseră scoase chiar în dimineața „eviscerării' intestinale.
Iată cum a avut loc incidentul
Cazul neobișnuit a fost publicat recent în American Journal of Medical Case Reports.
„În timp ce-și lua micul dejun, bărbatul a strănutat cu forță, apoi a tușit. Imediat a observat o senzație „umedă' însoțită de durere în partea de jos a burții. Privind în jos, a văzut mai multe bucle de intestin roz ieșind din locul lui recent operat', se spune în comunicat.
Șocat de ce-a observat, intestinele expuse au fost acoperite de bărbat cu cămașa, în timp ce soția sa a sunat la ambulanță. După sosirea lor, paramedicii au văzut o „sfâșiere verticală de aproximativ 8 cm cu cantități mari de intestin străpungându-i operația. Din fericire, bărbatul nu pierduse prea mult sânge și a fost dus rapid la un spital în apropiere.
„În Urgențe a fost chemat imediat serviciul de Urologie. Semnele vitale au fost în limite normale. S-au făcut analize de sânge preoperatorii care au ieșit neschimbate față de comparațiile recente. I s-a introdus sondă nazogastrică, iar pacientul a consimțit să primească un examen exploratoriu, laparotomie', se arată în buletinul medical.
Intestinul eviscerat a fost plasat înapoi cu grijă în cavitatea abdominală de către trei chirurgi, care, de asemenea, „au inspectat întreaga lungime a intestinului subțire și nu au observat nicio leziune'.
Cei trei chirurgi urologi pentru a se asigura că abdomenul nu se va deschide din nou, l-au cusut cu o succesiune de ochiuri în formă de opt.
Bărbatul a fost internat timp de șase zile și i s-a recomandat o dietă normală înainte de externare.