Alertă! Interviu extrem de emoționant: „Am avut toți dinții din gură înfășurați într-o sârmă. De la un singur pumn.”

30.09.2020, 08:11 . Actualizat 30.09.2020, 08:24

Există confesiuni, mărturii sau interviuri despre care nu pot scrie nimic generalizat și imparțial. Nu pot concentra într-un chapou ce urmează să citiți. Din respect pentru protagonista interviului, am decis să nu scriu nimic, să-i respect intimitatea și să nu scrijelesc cu penița o foaie greu încercată de destin.

Interviu realizat de Florentina Mușat

Cum te-ai îndrăgostit, ce te-a atras la el, cât timp a fiert'sângele în vene?
Da, la momentul respectiv recunosc că am simțit o mare atracție față de el. Era mai mare ca vârstă decât mine și m-a atras atât prin maturitate, cât și prin modul în care mă
făcea să mă simt. Aveam și câteva pasiuni comune, prin urmare flacăra s-a aprins repede. De felul meu mă îndrăgostesc destul de ușor, așa că nu cred că i-a fost prea greu să mă cucerească. Acum însă, privind în urmă, îmi dau seama că nu a fost dragoste, ci doar dorința de a evada din rigorile părintești, de a mă revolta față de tatăl meu, prea sever. Aveam 19 ani când l-am cunoscut.

A fost dragoste la prima vedere?
Nu, în niciun caz. Nu este genul de bărbat șarmant… Am ajuns să ne cunoaștem în
timp, să vorbim mult, să împărtășim diverse lucruri, să ne cunoaștem. Țin foarte mult la comunicare în toate relațiile mele, iar el a știut exact pe ce buton' să apese.

Există tendința aceasta de a ne face că nu vedem un defect de caracter major al partenerului… sau mai rău.. las că-l schimb eu, cu dragostea mea…'

Și eu am făcut aceeași greșeală. Ca multe alte milioane de femei, din păcate. Prin prisma experienței mele, am aflat că sunt mult mai multe decât își închipuie lumea. Iar toate sperăm cumva, să devenim niște zâne salvatoare ale unor suflete pustii și triste, să îi aducem pe cei răi pe drumul corect și bun. Dar adevărul este că nimeni nu poate face acest lucru. Un om se schimbă doar dacă își dorește cu adevărat și nu pentru că îți dorești tu
foarte mult. Am sperat că un copil îl va transforma, pentru că existau unele semne pe care le-am ignorat în primii 2 ani… Însă sunt situații în care trebuie să depui armele și să te recunoști învinsă. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

După cât timp a apărut primul semn că ceva nu e ok? Ce ți-a dat de gândit? Ce a făcut? Și ce-ai făcut tu?
Nu pot spune cu precizie care a fost primul semn. Însă în primii doi ani, până să ajungă la violență efectivă, remarcasem o doză de agresivitate în comportament. Se enerva ușor și reacționa foarte abrupt, atât față de prieteni, cât și față de mine. M-am gândit că pur și simplu are un temperament vulcanic… Am fost și avertizată de două persoane că are
probleme cu agresivitatea, dar nu am vrut să ascult. Am insistat să cred că eu le știu pe toate, că lumea poate minți și că nimeni nu îmi poate face rău. Nimic mai neadevărat.

Împăcările cu un om violent sunt ca în filmele siropoase? Se termină cu el în genunchi, cu un buchet mare de trandafiri, cerându-și scuze și jurând că nu se va mai întâmpla. Iar apoi Actul II se mută în pat printre așternuturi… Cam așa?
Nu tocmai și în niciun caz nu erau implicate îmbrățișări sau chestiuni sexuale… el este o
persoană destul de rece. Au existat într-adevăr ani, pentru că au fost mulți ani de relație, în care își cerea scuze. Jura că nu se va mai repeta, că este un prost, că nu vrea să îmi facă rău. La un moment dat, nici pentru scuze nu s-a mai deranjat… Devenise o rutină ca el să greșească și eu să îl iert. Sau cel puțin așa credea el. Căci iubirea dispare după prima palmă. Nu l-am iertat și nu cred că o să-l pot ierta niciodată. Mă gândesc doar că Dumnezeu îi dă fiecăruia ce merită.

Când s-a întâmplat prima ieșire' a lui?
Cât timp am fost gravidă m-a îmbrâncit și m-a strâns de mâini, dar prima palmă am
primit-o efectiv când fiul meu avea 4 luni. Încălzeam biberonul cu lapte în bucătărie.
Am fost efectiv șocată și prima reacție a fost să sun la poliție. Pe atunci legislația era relativ deficitară în sensul acesta, pentru că m-am trezit cu doi agenți care ne-au legitimat și i-au aplicat o amendă pentru tulburarea liniștii publice. Iar eu am rămas cu el în casă…

Venirea copilului a domolit demonul care zăcea în el?
Așa am sperat. Acum mă consider măcar un pic mai înțeleaptă și am înțeles că bărbații care au un astfel de comportament față de femei se încadrează de obicei într-un pattern și respectă în acțiunile lor un oarecare tipar, pe care l-am regăsit de altfel și la alții. Sunt de fapt niște oameni lași, pentru că niciodată nu au curaj să își manifeste în public frustrările. Cu atât mai lași cu cât lovind o femeie, care în mod evident are mai puțină putere, își închipuie că vor deveni mai puternici. Sunt de fapt niște incompetenți, niște oameni inferiori, care speră că prin acțiunile lor dobândesc puterea. Dar știți vorba aceea, violența este arma prostului… Ca să răspund la întrebare, venirea pe lume a copilului a agravat situația pentru că, pe lângă frustrările pe care le avea deja, a ajuns să
se simtă și neglijat și ignorat.

Cât de des se repetau episoadele și ce-l înfuria?
Au existat sute de episoade, ca din filmele de groază. Acum le pot povesti fără să plâng și sunt undeva încuiate în amintirile mele, dar nu le voi uita. Am avut săptămâni când se întâmplau zilnic, dar weekend-urile erau deja o regulă. Pentru că era liber de la muncă și avea mai mult timp să consume alcool, factorul declanșator al nebuniei. Devine un monstru când bea și știe asta, dar nu se poate abține… Cel mai trist este că mi-a distrus toate sărbătorile pe o perioadă de 10 ani, pentru că evident atunci avea timp liber. Crăciun, Paște, zile de naștere, toate deveneau un prilej de tristețe și suferință. Cred că și din cauză că este o persoană antisocială. Uneori nu se întâmpla nimic deosebit în acea zi, apoi își amintea ceva care îl înfuria. Iar de multe ori își făcea în minte tot felul de scenarii inexistente în viața reală pentru a-și oferi sieși un motiv.

Ai încercat să ripostezi?
Da, de două ori. Dar de fiecare dată am rămas cu el în casă, așa că nu am avut parte de o continuare fericită. Știam că sunt mai puternică și mai stăpână pe mine decât un om beat, dar au fost momente în care știam la fel de bine că existau șanse ca unul din noi să nu supraviețuiască dacă aș fi ripostat. Indiferent care dintre noi era, copilul meu rămânea orfan. Așa că am preferat să nu ripostez. Asta mi s-a părut cel mai greu lucru: să știu că pot să o fac și totuși să aleg să nu.

Spune-le cititoarelor Avantaje cum anume se comportă un bărbat violent? Te împinge? Îți dă brânci? Te trage de păr?
Un bărbat violent nu este doar un bărbat care îți dă palme sau pumni, ci care te jignește, care își dorește să te facă să simți că nu contezi, că nu ai nicio valoare. Că ești urâtă, proastă, femeie ușoară, toate lucrurile rele pe care și le poate imagina cineva. Din fericire pentru mine am un psihic puternic și nu m-a afectat nimic din mizeriile pe care le-am auzit în acei ani. Și au fost destule.

Care a fost cel mai cumplit episod?
Nu știu dacă pot face un clasament de acest gen. Dar din punct de vederemedical, cel mai traumatizant episod a fost cel soldat cu dubla fractură de mandibulă și care, conform certificatului medico-legal, presupunea 45-60 zile de îngrijiri medicale. Pe înțelesul tuturor, am avut toți dinții din gură înfășurați într-o sârmă pentru ca osul mandibulei să se poată reface și am băut cu paiul timp de o lună. A fost nevoie de un singur pumn.

După acest episod te-ai decis că e cazul să iei atitudine? Ce-ai făcut?
Am vrut să iau atitudine de mai multe ori. Mi-am tot strâns din lucruri și mi-am luat fiul, dar niciodată nu am rezistat mai mult de 2 zile departe de el. Pentru că nu aveam un venit personal și nu îmi doream să stau cu mâna întinsă la nimeni. Nu am depus plângere penală, nu știu dacă am făcut bine sau rău, dar am fost la Institutul Medico-Legal pentru certificat constatator. După episodul de mai sus am mai rămas încă aproape 7 ani… O viață. L-am convins să renunțe la băutură, dar nu a rezistat decât o lună. Și au mai urmat sute de alte episoade. Atitudine am luat când fiul meu mi-a cerut să plecăm. Pentru el mi-am găsit forța să muncesc cât zece și să mă rup de o viață care îi făcea și lui rău, indirect. El mi-a dat curaj și putere pentru că este un copil extrem de inteligent, de bun și de sensibil. Și îl iubesc până la lună și la stele. Și înapoi.

Familia ta știa ce se întâmplă?
Da, a știut. Timp de vreo 2 ani le-am ascuns acest lucru, dar au aflat pentru că a fost nevoie să merg la spital. Nu am vrut să îi împovărez cu problemele mele și nici nu am vrut milă din partea nimănui…

Vorbește-mi despre ultima noapte petrecută în casa pe care o împărțeai cu el…
Eu am știut că acea noapte va fi ultima, el nu a știut. Aveam pregătite cred de vreo 2 luni cutiile cu haine și lucruri. Nu a crezut că voi putea pleca. Că voi avea puterea să plec. Am premeditat însă plecarea. Trebuia să aibă loc într-o zi când era la muncă, ca să nu fie acasă. Așa că ultima noapte a fost într-o zi de duminică. Ultima noapte în care am plâns. Și în care mi-a rupt un tricou, cu o inscripție roz, mi-l amintesc perfect. Scria LOVE. Am plecat luni și nu m-am mai uitat înapoi. Nu mi-a mai păsat de nimic, însă mi-a fost frică că mă va urmări și va încerca să îmi facă rău. Nu a fost cazul, din fericire.

Dacă te-ai întoarce în timp ai schimba ceva?
Fără această experiență de viață, dureroasă și transformatoare, nu aș putea fi omul care sunt astăzi. Mulți dintre cei care mă cunosc nu își imaginează ce poveste se ascunde în spate, pentru că sunt o fire veselă, zâmbăreață, sociabilă… Așa că sunt mândră de mine că am reușit să îmi câștig independența, iar acum îmi pot crește copilul, fără ajutorul nimănui și mă pot comporta așa cum îmi doresc. Am plătit cu sânge și lacrimi pentru această libertate, dar îmi place să cred că am devenit beton armat. Nimic nu mă mai poate dărâma. Pentru că, nu de puține ori, am fost pe muchia prăpastiei. Nu poți explica acest lucru și nimeni nu îl poate înțelege până când nu îl trăiește, dar este inevitabilă schimbarea. Mi-aș fi dorit însă să îmi fi găsit mai devreme puterea să plec, dar nicio persoană într-o astfel de situație nu trebuie judecată. Pentru că nimeni nu știe prin ce trece efectiv. A trebuit să ascund bani de el și să fac sacrificii inimaginabile, dar până la urmă am avut parte de un happy end.
Asta este tot ce contează….