Totul despre colesterolul ”rău”. Ce dietă trebuie să urmezi pentru a evita problemele

analize-de-sange

analize-de-sange

Știm despre colesterol că e o problemă dacă valorile lui sunt mari. Dar ce este, de fapt, colesterolul? Colesterolul e o substanţă de care organismul are nevoie. Se găseşte în sânge şi în fiecare celulă a organismului. Nivelul total al colesterolului se împarte în colesterolul bun (HDL) şi cel rău (LDL). 75% din colesterol e produs de ficat, iar restul provine din alimentele de origine animală. Iată ce înseamnă colesterol mărit (hipercolesterolemie).

Denumirea vine din limba greacă, unde 'chole' înseamnă bilă și stereos, solid. În chimie, este un sterol, un alcool organic din țesuturile organismului, transportat în sânge. Colesterolul ajunge să se stabilească în principal la nivelul ficatului, măduvei spinării, creierului, dar și la nivelul vaselor de sânge, joacă un rol important, fiind cel care menține integritatea celulelor, reglează vâscozitatea sângelui, sintetizează acizii biliari, ajută la metabolismul vitaminelor solubile în grăsimi, precum A, D, K și E. În plus, colesterolul intervine în sistemul imunitar și asupra producerii de hormoni ai glandelor suprarenale și sexuale.

Colesterolul mărit (hipercolesterolemia) poate fi moștenit, dar el este adesea rezultatul unei alimentații nesănătoase. Colesterolul poate fi, însă, prevenit și tratat. O dietă sănătoasă, exerciții practicate în mod regulat și, câteodată, tratamentul medicamentos pot reduce cu succes colesterolul.

Tipuri de colesterol

1.       Colesterol HDL sau lipoproteine cu densitate mare. Este colesterolul 'bun' și ajută la transportul trigliceridelor la ficat, pentru excreție.

2.       Colesterol LDL, așa-numitul colesterol 'rău', care ajuns la un nivel crescut, duce la accidente vasculare cerebrale, cardiace, oculare.

Simptome de colesterol mărit (LDL)

Colesterolul mărit nu are simptome. Analizele de sânge sunt cele care pot arăta dacă ai colesterolul mare.

Când trebuie să mergi la medic

Întreabă-ți medicul dacă trebuie să-ți faci analize de sânge pentru a vedea nivelul colesterolului. Testarea se face, de obicei, din 5 în 5 ani.

Dacă nivelul colesterolului nu este unul în limite normale sau dacă ai în familie persoane cu coleserol mare, boli de inimă, diabet sau tensiune, medicul îți poate recomanda să-ți faci analize mai des.

Citește continuarea în Dicționarul medical

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate