The Dire Straits Experience – un must see pentru iubitorii muzicii rock, într-o seară specială la diMANSIONS Hit Music Festival

Au trecut 40 de ani de când s-au auzit pentru prima dată acordurile 'Sultans of Swing' și încă este una dintre cele mai difuzate și apreciate piese în rândul iubitorilor de muzică rock a anilor 80-90. La momentul lansării acestei melodii, protagonistul era Mark Knopfler – chitarist și compozitor, el fiind și cel care a pus bazele universului Dire Straits. Din păcate, trupa s-a destrămat în urmă cu 25 ani, dar în urma ei a rămas o reputație care este într-o continuă creștere. Această faimă le-a adus peste 120 de milioane de albume vândute, număr care încă crește, pe măsură ce publicul tânăr redescoperă muzica de calitate și se alătură fanilor trupei din întreaga lume.

Dorința publicului de a-i reasculta LIVE fiind atât de mare, o parte din membrii fondatori, Alan Clark, Chris White și Phil Palmer, au decis să readucă legenda Dire Straits pe scenă într-un show de caritate în 2011, locul solistului Knopfler ocupându-l Terence Reis.

Experimentând reacția și vibrația publicului la show-urile Dire Straits aflate în culmea popularității, saxofonistul trupei, Chris White realizează că fanii Dire Straits sunt deosebiți: 'Am fost de-a dreptul surprins și depășit de reacția publicului la ascultarea pieselor noastre din nou live. Dire Straits are cei mai loiali fani și a fost incredibil să ne reconectăm cu acești oameni pe care nu i-am mai văzut din 1992 care s-au bucurat în felul acesta de muzica noastră.'

Deși li s-a părut imposibil la început să găsească o persoană care să-l înlocuiască pe solistul Mark Knopfler, au realizat că Terence Reis – chitarist și solist, este singura persoană de pe planetă potrivită pentru acest rol, care își păstrează integritatea și identitatea proprie și oferă melodiilor o notă personală. Din acest motiv, membrii trupei consideră că publicul l-a acceptat atât de ușor – pentru că nu încearcă să fie Mark, ci doar cântă precum el cu o sinceritate notabilă, având un farmec aparte.

Este dificil să te apropii de original și să nu fii dezamăgit că piesa pe care o știai tu și ai ascultat-o de mii de ori, sună total diferit în realitate. Deseori trupa este foarte bună, însă solistul este departe de vocea originală. Acesta este cazul multor trupe de cover și de tip tribute. Însă nu este și cazul The Dire Straits Experience. Terence cântă la același nivel maiestuos și cu o pasiune intensă, o voce de aur, caldă și cu o carismă aparte pe scenă, iar influența deosebită a saxofonistului Chris White poate fi remarcată în întregul lor repertoriu.

Trupa cântă toate hiturile originale – „Money For Nothing', „Sultans Of Swing', „Walk of Life' sau „Brothers In Arms', dar și piese pe care Mark Knopfler nu le mai cântă, precum „Once Upon A Time In The West' sau „Where Do You Think Youre Going'.

Pe scenă, toți membrii The Dire Straits Experience demonstrează cât de mult se distrează și cât de mult iubesc ceea ce fac. Acest proiect a devenit, în cele din urmă, în anul 2014 fenomenul The Dire Straits Experience, iar de atunci nu s-au oprit din turnee prin Europa.

Aceste cântece, în toată ambiția, grandoarea și frumusețea lor, sunt prezentate din nou live datorită fanilor care le-au păstrat în viață, iar show-ul The Dire Straits Experience este un must pentru iubitorii muzicii rock de calitate.

Nu rata spectacolul grandios care va readuce la viață pentru două ore (!!!) universul Dire Straits duminică, 16 iunie la diMANSIONS! Cumpără-ți biletele de AICI

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Muzica, filme, carte