Tatii copiilor nostri – ii vrem parinti activi!
Avem un copil, cum procedam cu impartirea responsabilitatilor de parinti? De regula, tatal isi contempla pasiv odrasla, in timp ce mama se ocupa de tot.
Daca acest tablou de familie te nemultumeste, sta si in puterea ta sa faci o schimbare.
In jurul anului 2000, tinerii mei colegi barbati au inceput sa devina tati. In prima etapa, m-au anuntat fericiti ca sotiile lor sunt insarcinate.
In etapa a doua si mai ales din pricina „propagandei” mele feministe, viitorii tati au inceput sa isi insoteasca sotiile la medic si sa asiste la ecografii. Veneau triumfatori la facultate cu filmul, in care ghiceau urme de copilut in pantec matern: „Uite, el e Raducu al meu!” sau „Uite, ea e Ancuta mea!”.
Mai mult, si-au asistat sotiile la nastere. Mai sa cred ca traiesc intr-un rai partenerial si ca visul de veacuri al femeilor mai emancipate e pe cale sa devina realitate, realitatea ca exista tot mai multi tati cu frecventa in locul celor la „fara frecventa” sau, mai rau, a tatilor de la distanta si, rau de tot, a celor care au dat bir cu fugitii.
Dupa doua-trei luni, am constatat ca tinerii tati au din ce in ce mai multa „treaba” la facultate si ca, dupa ce pleaca de acolo, isi gasesc tot mai multe ocupatii, nu neaparat in calitate de castigatori ai painii. De copii mai auzeam, in genere, la Pomul de Craciun, cand tatii veneau – mandri din nou! – sa isi arate progresele copiilor la vorba si la mers.
Aceste considerente ma fac sa incerc o tipologie a tatilor.
Tatii cu frecventa sunt reali si activi. Sunt cei care isi asuma paternitatea de la bun inceput, in intelegere cu partenerele lor. Participa simpatetic in toata perioada sarcinii, incercand sa depasesca zidul propriului lor sex: acela de a nu purta ei insisi copiii in propriul trup.
Asista la nastere, isi sprijina sotiile fizic si emotional in perioada lehuziei, preiau o buna parte din ingrijirea copilului, ziua si noaptea. Isi iau concediu parental daca sotia lor e intr-o etapa de ascensiune profesionala, iar acasa chiar sunt „gospodini” si parinti, nu manuitori de telecomanda printre doi pampersi si un biberon.
Ulterior, duc copiii la cresa si gradinita, dupa un program convenit cu sotia. Isi impart corect ziua de munca in casa. Merg la sedinte cu parintii, se implica in treburile de scoala ale copiilor. Stiu ce le place, ce mananca si ce isi doresc copiii lor. Sunt alaturi de copii in situatii normale si nu doar de criza. Isi pastreaza activismul si simtul umorului in adolescenta fiilor si fiicelor.
Sunt modele de implicare gospodareasca si familiala pentru copii, la fel ca si sotiile. Merg si ei la spital cu sau la rudele bolnave. Ingrijesc de parintii lor varstnici, nu doar trimitandu-le bani. Copiii lor invata si de la tati ca familia are doi stalpi activi, care se sprijina, se respecta si se ajuta. Invata ca ingrijirea copiilor si a casei e treaba ambilor adulti din familie.
Dar acest caz este foarte rar… In Romania exista sub 5% familii parteneriale, iar acestea mai ales fara copii (in prima parte a casatoriei si dupa ce copiii le pleaca de acasa). In Vest, proportia e mult mai mare, desi nu majoritara. Motivul nu este ca barbatul roman e altfel genetic, ci acela ca femeile nu au contestat public si solidar familia neparteneriala si dubla zi de munca.
Fiecare prefera sa se planga in particular de lipsa de implicare a sotilor. Occidentalele s-au plans public, cautand solutii. Au revendicat schimbari serioase ale acestei stari de fapt.
Au cerut:
- educatie pentru viata privata in scoli, astfel incat toata lumea, indiferent de sex, sa invete cum se gospodareste o casa, cum se cresc copiii, cum se traieste in familie;
- implicarea statului, a firmelor si institutiilor in cresterea copiilor (crese si gradinite);
- au negociat rolurile de gen in familie, astfel incat sa isi imparta corect sarcinile zilnice;
- au obligat mass-media sa trateze public aceasta problema si sa schimbe stereotipurile potrivit carora doar mamele au copii si doar ele curata, gatesc, spala, cresc si ingrijesc.
Noi nu am facut aproape nimic in acest sens, cu exceptia unor studii despre dubla zi de munca in Romania si a unor proiecte de politici de educatie pentru viata privata, sistematic neglijate si ingropate de Ministerul Educatiei.
Ex nihilo, nihil! (Din nimic, rezulta nimic!). Nici UE, nici Guvernul, nici Parlamentul nu ne vor rezolva problema in absenta actiunii noastre concertate in politica, presa, ONG-uri si sindicate.
Tatii la fara frecventa sunt categoria cea mai raspandita. Ei sunt parinti abstracti si contemplativi, adesea oameni cumsecade. Isi vad rar copiii, mai ales seara, la cina. Ii intreaba ce mai fac, ii mai mangaie, ii intreaba ce note au si daca nu cumva „umbla cu baieti” sau daca s-au „inhaitat cu derbedei”.
Nu stiu cu ce se hranesc, cum ajung sa aiba haine, ce probleme zilnice au, ce se intampla pe la scoala. Se simt cu constiinta impacata fiindca aduc ceva bani in casa, uneori mai multi. Isi mai mituiesc copiii cu cate un cadou epatant si costisitor. Isi petrec serile cu telecomanda in mana si weekendurile cam la fel.
Cred ca hainele lor cresc spalate si calcate in dulap, iar mancarea – in frigider sau in farfurie si ca bagheta magica face curat in casa. Trimit ceva bani la parintii varstnici. Unii dintre ei se ocupa de copii pedepsindu-i, fiindca nu ii vad decat cand gresesc. Unii ii bat.
Cativa ii exploateaza sau chiar ii vand. Unii isi violeaza fiicele. Cei mai multi sunt soti la fel de abstracti, dar de treaba. In definitiv, „doar” 57% dintre femei spun ca au luat cate o palma, unele – cate o bataie zdravana. Majoritatea bea moderat. O minoritate se imbata si la bine, si la rau si mai scapa de sub control.
Dar ce, e mare lucru? Nu vedem zilnic acest stereotip: baietii „la bere” si fetele la „noul detergent”, in majoritatea reclamelor?
Pare ca aceasta stare de lucruri este eterna si naturala. De aceea copiii lor ii socotesc un model demn de urmat! Cand cresc, il urmeaza. Fetele devin aceleasi sotii care robotesc si bombanesc, baietii devin aceiasi soti care lipsesc de acasa sa nu vada cand „se” roboteste si sa auda mai putine bombanituri.
Aceasta stare generala se regaseste in sondajele romanesti, fiind valabila pentru 83% dintre familii. Este tacit acceptata ca „Doamne fereste de mai rau!” sau „Asta-i soarta femeii!”.
Tatii la distanta reprezinta categoria celor care au plecat, prin divort sau abandon de domiciliu, adesea in favoarea altei femei, mai „proaspete”. In Romania, aproximativ 90% dintre parintii singuri sunt mame singure.
Putinele femei care fac la fel se numesc „mame denaturate”. In cazuri fericite, divortul este urmat de pensie alimentara si, cel putin doi ani, de vizite la copil. In general, aceste vizite se raresc (apar alti copii). Tatii mai dau cate un telefon, mai trimit ceva de ziua copilului, apoi uita treptat.
Mamele nu sunt suficient invatate sa lupte pentru drepturile copiilor. Le apuca lehamitea si renunta sa mai ceara ceva. Se resemneaza sa fie parinte singur. Cel putin spre deosebire de cele din a doua categorie, ele nu mai ingrijesc si de soti. In Romania insa, unde 67% dintre femei au salarii mai mici decat media pe economie, ele devin „saracele saracilor”.
Statul le trece intr-o categorie defavorizata foarte abstracta: le da bani putini ori nu le da nimic. Politicienii prefera alte categorii de „victime”, nu niste „muieri” care nu au stiut sa isi tina sotii langa ele. Politic, nu le reprezinta nimeni.
Tatii inexistenti sunt cei care au refuzat de la inceput sa fie tati, adica au dat bir cu fugitii cand partenera a ramas insarcinata, nu au recunoscut paternitatea si sunt liberi ca pasarile cerului… de orice responsabilitate.
Au lasat in urma lor niste fete damnate, aspru judecate de familiile lor si de comunitate, fete-femei condamnate sa nu termine scoala, sa traiasca in saracie, sa aiba profesii slab calificate si, uneori, sa isi abandoneze ele insele copiii. Ele sunt cele aratate cu degetul, inclusiv la televizor: Maricica, mama denaturata, si-a abandonat copilul la mater-nitate sau l-a dus la Casa de copii.
Niciodata nu am vazut un reportaj despre tatii denaturati! Ei nu atarna de nici un stalp al infamiei si de nici o raspundere.
Exista cazuri, foarte rare in Romania, cand o femeie vrea sa aiba un copil singura, fara sa implice un barbat in sensul responsabilitatii.
Este cazul femeilor care nu s-au casatorit ori au divortat. Au profesii bune si educatie. Nu vor sa rateze experienta de mame. Isi asuma voluntar maternitatea solitara, stiind, de altminteri, ca, la noi, maternitatea este, in genere, solitara, chiar daca ai sot. Acest fenomen este mai raspandit in tarile democrate si prospere, unde femeile au venituri suficiente. Desigur, nu este o situatie ideala, dar e un raspuns la lipsa de reciprocitate a barbatilor.
Tatii-exceptie
Pe plaja dintre categorii exista si exceptii… Este greu sa accepti cat de mult depinzi de femei, pana cand, intr-o buna zi, ajungi atat de liber incat putin iti pasa de orice responsabilitate familiala. Iar cand nu iti asumi responsabilitatea, trebuie sa justifici asta prin dispretul fata de femei, fata de indeletnicirile lor de mame si sotii, sa consideri ca muncile lor in aceasta calitate sunt „inferioare”, „rutiniere”, „instinctuale” si ca nu merita nici pretuire, nici bani.
Text: Mihaela Miroiu