Stângacii sunt mai deștepți sau sunt… doar diferiți?
Ei fac cele mai multe lucruri cu mâna stângă, însă devine evidentă folosirea ei mai ales atunci când scriu. Deși nu este singurul lucru important pe care îl fac cu ea. Îi privim cu admirație și curiozitate, dar asta au făcut-o și alții înaintea noastră. Și s-au întrebat și ei dacă stângacii sunt mai deștepți sau doar diferiți.
Stângacii sunt mai deștepți sau sunt… doar diferiți?
Un stângaci care a rămas stângaci este unul care a rezistat în copilărie tuturor tentativelor de a face din dreapta mână dominantă. În ciuda eforturilor părinților și educatorilor. Ba și a superstițiilor celor mai în vârstă care aruncau asupra lor un mister și totodată anatema: că mâna stângă este a diavolului. Copilării…
A fi stângaci este ereditar, însă factorul genetic nu este singurul care are influență asupra dezvoltării mâinii stângi și a abilității de a o folosi. Dacă mama sau tata au fost stângaci e posibil dar nu sigur că și copiii vor fi stângaci. Dar gena va rămâne fără îndoială și va fi transmisă generațiilor viitoare. Cam cum se întâmplă și cu nașterea de gemeni. Însă întrebarea pe care oamenii și-au pus-o cel mai des a fost cu privire la modul în care funcționează creierul unui stângaci în comparație cu a celui care are mâna dreaptă dominantă. Este cert, cele două emisfere cerebrale funcționează diferit. La un stângaci se dezvoltă mai mult emisfera dreaptă, iar la dreptaci cea stângă. Despre emisfera dreaptă se știe că are legătură cu creativitatea. Aceasta este și explicația faptului că stângacii sunt mai predispuși activităților artistice. Cu exemple celebre precum Leonardo da Vinci, Mark Twain sau Mozart. Și tot stângacii sunt maeștri ai raționamentelor abstracte, înzestrați fiind și cu o memorie de invidiat. Stângacii sunt mai deștepți sau doar diferiți? Dacă adăugăm și faptul că în creierul lor conexiunile sunt mai rapide, răspunsul este cât se poate de evident. Stângaci celebri care să susțină teoria? Păi… Aristotel, Einstein, Nicola Tesla, Marie Curie.
Știai că…
… din 1990 mâna stângă are și o Zi Mondială? Că doar trebuie să aniverseze cumva și acest procent de 10% din populația lumii. Așa că dacă ai o cunoștință care este stângaci, pe 13 august va trebui să o sărbătorești!
foto: 123rf
Citeste și: