Spray-ul minune făcut în casă care ține praful departe timp de două săptămâni
Ștergerea prafului este una dintre acele treburi care se simte ca și cum nu se termină. Uneori, după ce terminăm curățenia în întreaga casă, un văl subțire de praf apare peste tot unde am curățat. Ei bine, o femeie a devenit virală pe TikTok pentru că a împărtășit o rețetă pentru spray-ul ei „miracol'.
Soluția făcută în casă pentru „eliminarea' prafului a fost prezentată într-un videoclip care a fost vizionat de peste două milioane de ori de spectatori.
„Cel mai bun spray de praf făcut în casă pentru a lustrui și a elimina praful mai mult', a scris Whitney White în dreptul videoclipului.
Pentru a face spray-ul, Whitney combină o cană de apă, un sfert de cană de oțet alb, două linguri de ulei de măsline și 10 până la 15 picături de ulei esențial de lămâie. Apoi îl pulverizează pe orice suprafață și șterge folosind o cârpă. Aceasta asigură că nu va mai fi praf timp de două săptămâni.
„Uleiurile lustruiesc și țin praful departe pentru perioade mai lungi de timp', promite ea.
O bilă albă îi revine produsului pentru că este complet natural și casa miroase incredibil de frumos.
De când a fost postat, videoclipul a fost apreciat de aproape 160.000 de ori și a primit 900 de comentarii de la oameni care au confirmat faptul că spray-ul minune chiar funcționează.
„Eram sceptic că această soluție funcționează cu adevărat, dar i-am dat o șansă și ce să vezi… este o soluție miraculoasă. Ar trebui să o patentezi', „Am încercat asta… Funcționează atât de bine. Am văzut praf abia după o săptămână', „Nu am încercat niciodată cu ulei de măsline, dar acum o voi face!', au fost câteva dintre numeroasele mesaje primite la postare.
Whitney i-a asigurat pe cei care se întrebau dacă uleiul de măsline va lăsa un reziduu uleios, spunând: „Nu, dacă folosești doar puțin și poți folosi și o cârpă ușor umedă pentru a compensa substanța uleioasă'.
Unii internauți erau îngrijorați că uleiul de măsline va râncezi, dar Whitney a spus: „Uleiul de măsline combinat cu oțet este bun timp de 18 până la 24 de luni'.
Ea a mai spus că orice ulei de citrice ar funcționa în locul celui de lămâie pe care l-a folosit.
Foto: 123RF