Sophie Partik, femeia care de aproximativ doi ani de zile nu bea deloc apă. Cum arată acum

Sophie Partik, femeia care de aproximativ doi ani de zile nu bea deloc apă. Cum arată acum

Are 36 de ani acum și de aproximativ 24 luni de zile nu a mai consumat deloc apă. Sophie Partik urmează”postul uscat” (dry fasting) și a reușit, fără doctor, să-și vindece durerile articulațiilor, cearcănele, alergiile alimentare, dar și problemele digestive.

Femeia în vârstă de 36 de ani e originară din Indonezia. Nu bea apă de aproximativ doi ani de zile. De o bună perioadă de timp ea consumă doar suc natural de fructe, sau, cum mai spune ea, “apă vie”. Antrenor, nutriționist și profesor de yoga, aceasta susține că este capabilă să obțină toți nutrienții de care are nevoie corpul ei din fructe, legume, sucuri și apă de cocos, scrie a1.ro.

„Aveam umflături extreme la nivelul feței și al articulațiilor, precum și umflături la ochi- eram atât de umflată, încât părea că mereu îmi este rău”, povestea Sophie.

„Doctorii îmi spuneau că nu e nimic în neregulă cu mine și dacă aș vrea să scap de ochii pufoși, aș putea fi supusă unei intervenții chirurgicale. Un prieten care încercase postul uscat, mi-a sugerat să încerc. La scurt timp după ce am început, umflăturile de la nivelul feței au început să se retragă', a mai spus ea.

„Dacă bei apă îmbuteliată și apă din robinet, de fapt, rinichii tăi sunt suprasolicitați și elimină toți nutrienții din corp. Nu aveți nevoie de apă pentru a rămâne hidratat, aceasta doar vă face să vă simțiți balonați. Când începi postul uscat, îți dai seama curând că, de fapt, corpul tău nu are nevoie de apă'.

Sophie declară că se simte „mai bine ca niciodată', dar și foarte energizată de când a renunțat să mai bea apă.

„La început este dificil, deoarece gura ta se usucă și apoi creierul îți spune că ai nevoie de o apă. În mintea noastră avem nevoie de apă deși știi că nu ești deshidratat. Este nevoie de răbdare pentru a depăși dorințele corpului. (…) Este cea mai bună psihoterapie, în loc să mănânc și să beau, am atât de mult timp să mă concentrez asupra altor lucruri. Este minunat la nivel emoțional, pentru a elibera blocajele – desigur, aveți nevoie și de mediul adecvat. Nu este pentru toată lumea, trebuie să vină din interior', mai spunea Sophie.

Aceasta e foarte activă pe rețelele de socializare, acolo a arătat procesul de transformare. Totodată, ea a ținut neapărat să sublinieze că regimul pe care ea îl urmează nu pentru toată lumea și îi îndeamnă pe cei care și-ar dori să încerce să-și pregătească corpul cu fructe și sucuri, mai ales câteva zile înainte de a începe.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri