Smiley, despre fetița lui și relația cu Gina: „În multe cupluri e o problemă. Pentru noi, copilul e o minune”

Smiley, despre fetița lui și relația cu Gina: „În multe cupluri e o problemă. Pentru noi, copilul e o minune”

Smiley a devenit tătic și este în culmea fericirii. El și Gina Pistol au devenit părinți, iar totul s-a întâmplat ca printr-o minune. Cântărețul a mai spus că fetița nu a fost planificată, iar asta pentru că prezentatoarea Chefi la Cuțite nu avea șanse să rămână însărcinată. 

În plus, spune Smiley, relația lui cu Gina este una foarte bună, iar asta pentru că vedeta îl susține în tot ceea ce face și a înțeles că uneori este atât de ocupat, încât nu mai ajunge acasă. 

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții’, cu Gojira, Smiley a povestit despre relația cu Gina. 

Întrebat cât de mult a contribuit Gina la echilibrul pe care l-a obținut, artistul a răspuns sincer și și-a lăudat iubita pentru răbdare și înțelegere. 


„Foarte mult. Cumva, faptul că noi ne înțelegem foarte bine la multe lucruri, inclusiv la muzică, filme, glumele, genul de glume, ea e foarte funny, răspunde foarte bine și la ironii, are autironie multă și ne înțelegem foarte bine pe multe planuri și cred că asta a făcut să funcționeze foarte bine relația noastră. Și faptul că înțelege foarte bine ceea ce fac eu, înțelege faptul că dacă mă duc la studio nu știu niciodată când vin acasă, că în multe cupluri e o problemă. Ea a înțeles din prima povestea asta și a acceptat-o frumos și e foarte important ca femeia cu care faci casă, ca să zic așa, cu care decideți să rămâneți împreună e foarte important să te susțină moral în ceea ce faci tu, sau dacă nu te susține, măcar să nu te încurce. E foarte important pentru că sunt oameni care devin posesivi cu timpul tău, cu energia ta. Am avut parte de tot felul de relații, am trecut prin foarte multe întâmplări. Am ajuns să înțeleg ce e bine pentru mine, dincolo de îndrăgostire, de iubire. Când faci casă cu cineva e foarte important cum te înțelegi. 


E important să îți dai seama dacă există un echilibru între lucrurile care îți plac și care nu îți plac. Trebuie să încline balanța înspre lucrurile care îți plac. Vezi după lucruri care nu îți plac și asta se întâmplă mai mult la bărbați și vor să corecteze asta. Cumva, dacă balanța înclină spre lucrurile pozitive atunci trebuie să iei o decizie, dacă e invers, atunci trebuie să te gândești bine', a spus Smiley. 

Întrebat dacă a avut o astfel de zonă de ambiguitate cu Gina, Smiley a spus că nu. Nici măcar nu a stat să calculeze, semn că lucrurile au fost luate ca atare, iar totul a mers de minune între ei.

„Nu, nu am avut. Nu am simțit nevoia să calculez, să mă gândesc. Dacă apare calculul înseamnă că e cam balansată treaba. Dacă ajungi la momentul în care cântărești nu e un semn bun', a mai spus Smileu. 

Artistul a mai spus că bebelușul nu a fost plănuit și că este o minune.

„În situația Ginei nici nu i se dădeau șanse. E o minune, dacă mă întrebi pe mine. Pentru noi e o minune', a spus Smiley. 

Smiley a făcut anunțul venirii pe lume a fiicei sale

Extrem de emoționat, artistul a dat vestea cea mare pe rețelele de socializare. De asemenea, a ținut să sublinieze că proaspăta mămică se simte bine în aceste momente.

„Dacă ar exista litere fericite, ele ar fi cu siguranță următoarele: Am devenit părinți!’. Gina se simte bine, a născut în seara aceasta, fetița noastră este sănătoasă, are 3,230 kg și 51 cm lungime, iar medicul nostru, spune că este perfectă.

Sunt primele ore din cea mai frumoasă poveste din viețile noastre și știm deja că nu știm nimic din tot ce ne așteaptă.

Găsiți imagini cu noi și emoțiile noastre de dinainte de a fi 3. Sunt așa cum le-am trăit si cum au năvălit peste noi. Vi le arătăm că unor prieteni buni. Vă mulțumim pentru felul în care ne-ați fost alături în toată perioada asta! Să fie soare! ‘, a transmis Smiley pe rețelele de socializare.

Poți urmări podcastul integral aici: https://www.youtube.com/watch?v=zTWiDbB4GYU&t=533s&ab_channel=HappyFishTV

– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Diverse