Simona Halep a revenit în România, după finala de la Australian Open! Sportiva a făcut primele declarații

După ce a pierdut finala de la Australian Open, Simona Halep a ajuns, astăzi, în România. În Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, au așteptat-o o armată de jurnaliști, pentru a-i pune câteva întrebări.

Fiind vizibil foarte obosită după mai multe meciuri dificile, Simona Halep a acceptat doar trei întrebări.

Simona Halep a revenit în România, după finala de la Australian Open

„Am nevoie de odihnă, pentru că sunt epuizată. Am nevoie să fac niște teste pentru accidentările pe care le am”, au fost primele cuvinte ale Simonei, la sosirea pe aeroport.

„Greu, foarte greu. Carolina a jucat foarte bine și merita să câștige. Am mai fost aproape de a câștiga un turneu de Grand Șlem. Sper ca la următoarea finală, dacă voi mai avea ocazia s-o joc, s-o câștig”, a mai spus Simona, conform libertatea.ro.

Simona Halep a revenit în România alături de mama ei, Stania, dar și de membrii români din staff, cum ar fi Andrei Pavel și preparatorul fizic Theo Cercel.

Sportiva româncă a sosit la ora 11:25 și a fost aplaudată de cei prezenți la aeroport.

Simona Halep s-a întors din Australia, acolo unde a terminat pe locul doi primul turneu de Mare Șlem al anului. Ea a fost învinsă în finala competiției de daneza Caroline Wozniacki, 6-7, 6-3, 4-6. După acest meci, Simona Halep s-a simțit rău și a fost transportată de urgență la un spital din Melbourne.

Simona a fost foarte deshidratată, dar după ce i s-au administrat mai multe perfuzii, ea a fost externată duminică.

„Nu s-a întâmplat nimic. Simona a făcut o perfuzie cu magneziu, timp de 10 minute. A avut lipsă de magneziu. S-a deshidratat. Este totul perfect acum. Este în drum către România în acest moment”, a anunțat Stere Halep, tatăl Simonei.

În cadrul acestui turneu, Simona a stat pe teren în cele două săptămâni de la Melbourne, 7 meciuri, în total 14 ore și 20 de minute. Aceste ore și-au spus cuvântul, iar oboseala a fost resimțit și pe terenul de tenis.

Foto: libertatea.ro, Hepta

Mihaela Tudor

Citește și:

Simona Halep, emoționată înainte de finala de la Australian Open: „E mereu dificil când ești aproape! Voi rămâne puternică”

Cum ar arăta Simona Halep mireasă?

Simona Halep s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Australian Open. Primele declarații ale sportivei: „E un sentiment plăcut!”

Imagini senzaționale cu Simona Halep alături de iubitul ei! Cei doi au plecat în vacanță în Portofino

Simona Halep a câștigat un nou titlu! A fost desemnată jucătoarea lunii mai

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Recomandari shopping
Mai multe din Stiri