Și ție își plac nuanțele de beige în casă? Atenție, culoarea aceasta poate deveni o capcană
Calm, liniștitor și plăcut ochiului, beige-ul neutru funcționează aproape oriunde, nici nu-i de mirare că a ajuns culoarea perfectă atunci când vine vorba de sufragerie.
O modalitate ușoară de a face ca acest beige-neutru să funcționeze într-o cameră de zi este să combinați cât mai multe nuanțe din marea familie a beige-ului clasic.
Alegeți o culoare a pereților și apoi construiți schema camerei începând de aici.
Utilizați un bej cald la culoarea pereților pentru a crea un fundal natural și o tușă curată. Este cea mai confortabilă nuanță pentru sufragerie. Puteți împărți pereții în două secțiuni, jumătatea de sus și jumătatea de jos și puteți alege nuanțe diferite: mai închisă în partea de jos – are efectul de a înveli camera în culoare totală și a crea un strat de cocooning' în jurul canapelelor și zonelor de relaxare. Secțiunea superioară a pereților într-o nuanță mai deschisă va adăuga înălțime și va preveni sentimentul de înghesuire sau supraaglomerare.
O cameră de zi în întregime bej are riscul să fie fadă dacă nu există un model sau o textură care să adauge contrast și interes vizual. Alegerea unui covor texturat într-un ton neutru de beige va crea un aspect primitor, care este atemporal și elegant și nu va copleși încăperea.
Pentru ca beige-ul de pe pereți să nu fie fad este important să adăugați elemente de decor, vaze, flori, tablouri nuanțate.
Contrastează cu mobilierul din lemn natur-crud, cu introducerea de tonuri lemnoase pe mobilier și accesorii, precum și cu ajutorul ceramicii sau a pietrei naturale, coșuri țesute și mobilier moale texturat.
Unele nuanțe de bej nisipiu și piatră aduc relaxare și liniște atunci când sunt combinate cu alte culori neutre. Ele pot funcționa și ca o scenă pentru culori din aceeași familie, cum este rozul prăfuit sau vernilul pal. Pastelurile sunt partenerul perfect pentru bejul clasic și sunt o modalitate excelentă de a încălzi o cameră de zi neutră, puțin rece. Optează pentru o piesă statement ca punct de plecare, cum ar fi o canapea sau un fotoliu cu perne pastelate moi în tonuri calde.
Aspecte esenţiale pe care ar trebui să le ai în vedere când îţi decorezi casa