„Sfinții printre noi. Minunile de fiecare zi!”, de Dan-Silviu Boerescu

Miercuri, 14 august, nu rata o nouă apariție din colecția ESOTERICA (vol. 24), cartea “Sfinții printre noi. Minunile de fiecare zi!”, de Dan-Silviu Boerescu, publicată de editura Integral. Disponibilă la toate punctele de vânzare a presei din 14 august, la 19,99 lei.

Smeriți și discreți, deloc doritori de publicitate și nicidecum chinuiți de visuri de mărire, marii duhovnici contemporani și ai vremurilor recente au continuat, precum înaintașii lor – un Nicodim de la Tismana sau un Daniil Sihastrul, bunăoară –, să facă loc minunilor în viața de zi cu zi, întru sporita evlavie a adevăraților preoți și părinți spirituali ai neamului nostru.

Pantofii Părintelui Galeriu

În vara lui 1989, este atacat pe la miezul nopții de 8 spre 9 iulie, legat și bătut întreaga noapte. Pretextul ar fi fost – chipurile – banii, dar de fapt se căutau manuscrise recente de-ale părintelui, posibile „scrieri subversive împotriva guvernului'.

Am fost martorul personal, alături de întreaga Biserică Sfântul Silvestru, a modului exemplar în care părintele s-a raportat ulterior, cu milă și înțelegere infinită față de agresorii săi. «Sărmanii de ei… îmi era milă de ei că își fac păcate…». Mi se pare o datorie de suflet să reamintesc, chiar în puține cuvinte purtarea Părintelui, care se cheltuia pe sine însuși, până târziu în noapte, pentru binele celor care apelau la ajutorul său.

Nu de puține ori se descălța pe străzile Bucureștiului și venea desculț acasă, pentru a-și dărui pantofii sărmanilor. Am cunoscut un sfânt în viață care, desigur, cu cea mai sinceră modestie ar fi refuzat acest calificativ, pe care însă Dumnezeu îl oferă cu bucurie martirilor Săi.'

Mormântul făcător de minuni

Mormântul Părintelui Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria este loc de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși din toate zonele țării. Cei care l-au cunoscut pe cuviosul părinte, de-a lungul celor 64 de ani petrecuți numai la Sihăstria, vin cât pot de des să se închine la mormântul duhovnicului. Ei susțin că simt binecuvântarea și ajutorul Părintelui Cleopa în realizarea dorințelor, la fel ca atunci când duhovnicul era în viață.

Foarte mulți pelerini iau pământ sau flori de pe mormântul acestuia, pe care apoi le păstrează cu grijă acasă. Întrucât mulți credincioși susțin că s-au vindecat de unele boli după ce au trecut pe la mormântul Părintelui Cleopa, miracolul vindecărilor s-a răspândit cu repeziciune în toate colțurile țării. Călugării de la Mânăstirea Sihăstria acoperă permanent mormântul cu pământ în locul celui luat de pelerini.

Călugării spun că, la mormântul părintelui, sosesc autocare cu pelerini din toate colțurile țării, aceștia cerând binecuvântarea să ia câte o mână de pământ. Unii îl presară în grădina casei, în timp ce alții îl păstrează pentru a fi ocrotiți de rele. O tânără din Cluj, care l-a cunoscut pe Părintele Cleopa în timpul vieții, acesta fiindu-i duhovnic, afirmă că după ce s-a rugat la mormânt și a luat puțin pământ, s-a vindecat de o maladie grea. Vestea vindecării ei s-a răspândit în satele din preajma Clujului, povestesc călugării de la Sihăstria.

Părintele Iustin Pârvu la tăiat bușteni

Pâna să îmbrace din nou hainele preoțești, a muncit la tăiat bușteni. Mitropolitul de atunci al Moldovei, Iustin Moisescu, nu voia să audă de preoți foști deținuți politici. Starețul de la Mânăstirea Secu a insistat pe lângă Mitropolit să-i permită Părintelui Iustin să slujească. Însă Mitropolitul a fost categoric: „Să nu-l prind în Moldova!'. Atunci, securistul care avea sub observație mânăstirea, i-a spus starețului să-l ia pe Părintele Iustin pe răspunderea lui. Și Părintele a revenit la menirea sa.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Muzica, filme, carte