S-a aflat autorul „crimei aproape perfecte” de luna trecută, din Grecia. Deznodământul tragediei este șocant!

Caroline Crouch

Luna trecută, Caroline Crouch, o tânără de origine britanică își pierdea viața în Grecia. Soțul acesteia, un pilot grec, susținea că familia lui – el, soția și fiica lor de câteva luni – fuseseră victimele unui jaf, iar soția fusese ucisă. În cele din urmă, după un interogatoriu foarte lung, soțul, Babis Anagnostopoulos, și-a mărturisit fapta.

Finalul tragic al Carolinei Crouch a făcut înconjurul lumii luna trecută. Tânăra de 20 de ani, mămică de câteva luni, se mutase alături de soțul (32 ani) și fetița ei în Grecia, acolo unde și-a găsit sfârșitul. După primele investigații și mărturii ale soțului, acesta a povestit cum, la rândul lui, a fost legat la ochi și imbolizat, în timp ce viața fetiței fusese, de asemenea, pusă în pericol. Toate acestea, pentru a fi jefuiți.

Un brățară electronică de fitness l-a dat de gol

Deși se afla pe lista suspecților, nu exista nicio dovadă că soțul grec ar fi fost vinovat.  De fapt, tragedia din Grecia a fost considerată o „crimă perfectă', pentru că nu exista nicio urmă pe care făptașul să o fi lăsat. Și totuși, poliția a reușit să extragă informațiile de pe telefonul soțului, acolo unde aplicația conectată la brățara de fitness a arătat adevărul. La ora la care se presupunea că Babis Anagnostopoulos fusese legat și imobilizat, aplicația înregistrase pași. În plus, și ceasul soției se oprise din a înregistra bătăile inimii cu mult mai devreme față de ora precizată de soț.

Un actor de primă clasă

Conform publicației The Sun, Babis Anagnostopoulos a fost un actor de primă clasă, reușind să creeze un scenariu fals și, apoi, să joace, pe parcursul anchetei, rolul soțului îndurerat. După mai bine de opt ore de interogatorii, acesta și-a mărtusit crima, spunând că totul a început de la o ceartă în urma căreia soția lui l-ar fi amenințat că-l părăsește. Într-un acces de furie, acesta a stâns-o de gât, luându-i, astfel, dreptul la viață.

Printre dovezile ulterioare găsite de poliție s-a aflat și un mesaj în care tânăra mărturisea că vrea să-și părăsească soțul și, de asemenea, și o rezervare la un hotel pentru acea noapte.

Foto: Instagram

Citește și: Despre depresie, din perspectiva psihiatrului

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri