Ramzan Kadyrov: Vladimir Putin „ar trebui să amenințe cu armele nucleare”

Ramzan Kadyrov, lider al Ceceniei și general locotenent în garda națională rusă, i-a cerut lui Putin să nu renunțe la scopul său de a pune mâna pe Kiev, în ciuda retragerii actuale.

Vladimir Putin ar trebui să amenințe că va folosi arme nucleare dacă Occidentul introduce luptători mercenari în Ucraina, a cerut unul dintre cei mai apropiați ai săi.

Ramzan Kadyrov, în vârstă de 45 de ani, susține că este implicat personal în război, în special cu forțele cecene din jurul Mariupolului decimat.

„Ce aș face? Aș curăța imediat Luhansk și Donețk și aș începe să lupt în continuare. Aș declara: dacă va veni vreun mercenar în Ucraina, am apela la arme tactice nucleare în anumite puncte…

NATO, Occidentul, sunt în război cu noi. Aceasta nu este o glumă. Sarcinile sunt clare… Va fi o ofensivă nu numai în Mariupol, ci și în alte așezări, orașe și sate, pentru a elibera Lugansk și Donețk în primul rând. Acest obiectiv a fost stabilit de comandantul suprem, dragul nostru președinte Vladimir Putin. După, vom lua Kievul și toate celelalte orașe…

Există întrebări din partea oamenilor, că, de când ne-am mutat de la Kiev, nu intenționăm să o luăm și Rusia cedează în fața Ucrainei… Vă asigur că nu va fi niciun pas înapoi. A fost confuzie, astfel de momente se întâmplă cu strategia de război. Un gest de bunăvoință a fost înțeles greșit de… dușmanii noștri', a spus într-un nou videoclip, șeful cecen, potrivit Mirror.

El a arătat hărți care se presupune că ar indica implicarea sa în planificarea războiului, de la palatul său din Cecenia. În alt clip, acesta se lăudase că l-a luat pe fiul său Adam, de 14 ani, unul dintre cei zece copii ai săi, la războiul de la Mariupol.

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Stiri