A primit Ursul de Argint la Berlin pentru montajul filmului „Ana, mon amour”! Cine este Dana Bunescu?
Dana Bunescu este româncă și a reușit să atingă o performanță incredibilă la Berlinale, Festivalul Internațional de Film, care a avut loc în Capitala Germaniei. Ea a primit, sâmbătă, Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite, pentru montajul filmului „Ana, mon amour', regizat de Călin Peter Netzer.
Dana Bunescu a mărturisit că a dedicat acest trofei întregii echipe care a lucrat la acest film.
„Echipei. Fiecărui membru al echipei, pentru că toată munca lor se regăsește acolo. Până să ajungă la mine, materialul a trecut prim mâinile și prin capetele multora. Și prezența se simte în fiecare fotogramă. Și trebuie respectată. Și de-asta mi se pare important ce s-a întâmplat. Am făcut echipă bună — nu este prima oară când lucrăm împreună, că am colaborat și la ‘Poziția copilului’ — e o plăcere. Ne înțelegem foarte bine. Negociem întotdeauna ce e de negociat. Nu există porți închise în nas. Discutăm și facem, deci colaborarea e foarte ușoară și foarte plăcută', a declarat Dana Bunescu, pentru agerpres.ro.
Regizorul Călin Peter Netzer a câştigat, în anul 2013, Ursul de Aur cu pelicula „Poziţia copilului'. În prezent, a semnat scenariul câștigător împreună cu Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare, conform news.ro.
Despre povestea relatată în filmul „Ana, mon amour'
„Ana, mon amour' a pus în lumină dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om. Filmul prezintă o poveste de dragoste, o incursiune ce surprinde momente tensionate şi delicate din evoluţia unui cuplu.
Toma şi Ana se cunosc în facultate, apoi se apropie unul de celălalt rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o lupta contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat.
Cu toate că pare să deţină controlul asupra relaţiei, câțiva ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege. El ajunge să își atingă limitele, în încercarea de a o salva.
Cum este Dana Bunescu?
Dana Bunescu are 47 ani și s-a născut în Craiova, pe data de 11 septembrie 1969. A făcut Facultatea de Fizică, specializare Optotehnica şi Tehnologii LASER, Universitatea Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1993. De asemenea, ea a terminat și Academia de Teatru şi Film I. L. Caragiale' Bucureşti, secţia multimedia – montaj, sunet şi grafică computerizată, în anul 2000.
În prezent, se poate lăuda cu o carieră de succes în domeniul filmografiei. Dana Bunescu este monteur și inginer de sunet.
Nu este la primul succes la Berlinale: ea a semnat montajul filmului „Poziția copilului', luat în calcul la decernarea Ursului de Aur pentru Cel Mai Bun Film.
A semnat montajul la peste 30 de filme, între care: „Moartea Domnului Lăzărescu', „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile', „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu', „Poziția Copilului' și acum, „Ana, mon amour'.
Pentru a vedea mai multe imagini cu Dana Bunescu, deschide galeria foto de mai sus!
Foto: Facebook, cinemagia.ro
Mihaela Tudor
Citește și:
Interviu cu Diana Cavallioti, actrița care joacă rolul principal din 'Ana, mon amour'
Premiile Grammy 2017. Cine sunt marii câștigători din acest an