Ajută-ţi copilul să fie ingenios! Trei metode alternative de educaţie!
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2013/09/copil-pre.jpg)
Din ce în ce mai mulţi părinţi aleg să nu-şi mai înscrie micuţii la învăţământul tradiţional, ci la una din formele alternative de educaţie, pentru că acestea au arătat că pot dezvolta mai bine abilităţile celor mici.
Datorită rezultatelor obţinute în timp, pedagogiile alternative ca: Waldorf, Montessori, Step-by-Step au fost propuse de profesori pentru introducerea lor şi în sistemul tradiţional.
Iată ce reprezintă cele trei forme de învăţământ:
Sistemul de educaţie Montessori
De departe, cea mai căutată metodă educaţională este Montessori. Se pare că personalităţi marcante au fost instruite după această metodă: Jimmy Wales (fondatorul Wikipedia), Gabriel Garcia Marquez (câştigător al premiului Nobel pentru literatură, Katherine Graham, proprietara celebrului The Washington Post, Jeff Bezos – fondator al companiei Amazon.
Această metodă educativă a fost dezvoltată la începutul anilor 1900 de către Maria Montessori, pe baza observaţiilor sale ştiinţifice asupra comportamentelor copiilor.
Această metodă încurajează impulsul copilului de a merge în direcţia pe care o doreşte şi de a învăţa despre ceea ce îl înconjoară.
Materialele şi tehnicile sunt specifice, pentru ca fiecare copil să fie ajutat să îşi atingă potenţialul maxim.
În pedagogia Montessori aproape toate lecţiile sunt individuale, iar fiecare copil are un plan diferit de activităţi, pe care educatorul îl gândeşte şi îl pune în practică.
Toate materialele din clasă sunt accesibile copiilor, fiind aşezate pe rafturi joase.
Fiecare copil este liber să aleagă dintre toate materialele care i s-au prezentat în lecţia anterioară, iar după ce termină lucrul cu ele să le ordoneze în aceleaşi condiţii, pe raftul respectiv.
De asemenea, în clasele Montessori copilul este liber să se mişte prin clasă, lăsându-se condus de impulsul interior.
Specific metodei alternative de învățământ Montessori este lipsa pedepselor şi a recompenselor, greşeala fiind nu doar acceptată dar considerată element cheie în educaţia pe termen lung a fiecăruia dintre noi, fiind parte importantă în procesul de dezvoltare a autocontrolului şi autodisciplinei.
Modelul pedagogic Montessori se centrează pe individualitatea copilului şi pe nevoile lui specifice, iar educatorul lucrează cu fiecare în parte sau în grupuri mai mici.
Grupa Montessori este formată din copii cu vârste cuprinse între 0 – 3 ani, 3 – 6 ani, 6 – 9 ani şi 9 – 12 ani. În felul acesta, copiii învaţă astfel atât de la educatori, dar şi unii de la alţii.
Sistemul de educaţie Waldorf
Educaţia Waldorf se bazează pe cercetarea spiritual-ştiinţifică a lui Rudolf Steiner, filozof austriac, om de ştiinţă, pedagog şi artist.
În România, sistemul alternativ Waldorf a fost implementat în unităţi de învăţământ din 25 de localităţi, fie în clase special formate în cadrul şcolilor cu sistem clasic de predare, fie în şcoli şi licee având ca specific sistemul educaţional Waldorf.
În cadrul pedagogiei Waldorf educaţia intelectuală timpurie este considerată nesănătoasă.
De aceea, în perioada 7-14 ani predomină educaţia prin activităţi artistice: pictură, desen, modelaj şi lucru manual), teatru, meşteşug în lemn, jocuri, muzică pentatonică, basme.
Apoi, la adolescenţă este cultivată puterea de judecată individuală.
Disciplinele şcolare sunt doar mijloace educaţionale, drept pentru care nu se dau note sau calificative la sfârşitul clasei, ci doar o caracterizare scrisă de învăţător sau de profesori.
În clasele mici nu se folosesc manuale de studiu, iar elevii folosesc informaţia primită la orele de curs.
Timp de două-trei săptămâni, o materie este predată intensiv, iar dacă intervine uitarea aceasta este considerată un lucru nefast.
Pedagogii cred că dacă un elev a uitat ceea ce a învăţat în timpul modulelor de predare intensivă a unei materii, elevul se va putea dedica cu toate capacităţile unui nou domeniu, dar şi pentru că, după ce materia anterioară a fost uitată aparent complet, la reîntâlnirea cu această ştiinţă, elevul îşi va reaminti mult mai intens cele învăţate.
O altă caracteristică a sistemului de educaţie alternativ Waldorf este ponderea mare a cursurilor artistice şi a celor practice, oferind fiecărui copil ceea ce i se potriveşte şi ajutându-l în acelaşi timp să-şi îmbunătăţească abilităţile în cadrul domeniilor în care este mai slab.
Sistemul de educaţie Step by Step
Acest sistem educaţional alternativ este poate cel mai facil din România, fiind vorba de clase speciale organizate în cadrul şcolilor obişnuite, de stat.
Acest program educaţional american a fost implementat în anul 1994, de către Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă, în 15 ţări din Europa Centrală şi de Est, printre care şi România.
Predarea se face după programa şcolară pentru învăţământul tradiţional adresat claselor din ciclul primar, dar se ţine cont de metoda specifică programului Step by Step.
Astfel, este încurajată colaborarea între elevi şi nu competiţia, se ţine cont de ritmul fiecărui elev şi de aptitudinile lui.
În clasele Step by Step se lucrează pe centre de activitate, iar zonele sunt delimitate şi dotate cu materiale educaţionale specifice unei materii': centru de citire, centru de scriere, centru de ştiinţă, centru de matematică, centru de artă şi centru de construcţii.
Părinţii copiilor sunt încurajaţi să participe activ la procesul educaţional, care presupune un program zilnic de 8 ore, desfăşurat sub îndrumarea a două învăţătoare la fiecare clasă.
Tu ce metodă de educaţie ai ales, ori ai alege pentru copilul tău?
Vezi şi Managementul vietii si al resurselor umane