(P) Mic ghid pentru a găti mai eficient: cum depozităm alimentele și cum ne organizăm bucătăria

(P) Mic ghid pentru a găti mai eficient: cum depozităm alimentele și cum ne organizăm bucătăria

Dacă am reușit să ne însușim încă o abilitate pe parcursul acestor zile de izolare, atunci sigur este vorba despre gătit și prepararea prăjiturilor. Rețelele sociale abundă de rețete sau vechi secrete ale bunicuțelor de pretutindeni care au ieșit, în sfârșit, la lumină. Acum e momentul perfect să le includem în specialitățile noastre culinare. Pe măsură ce situația revine încet-încet la normal, am putea să ne îmbunătățim această nouă deprindere. În acest sens, experții IKEA au alcătuit o listă cu soluții pentru depozitarea alimentelor, sfaturi pentru a le menține proaspete și pentru a include ingredientele de ieri în preparatele noi.

Jumătate din activitate constă în organizarea frigiderului

După ce spălăm alimentele proaspete, este recomandat să le depozităm separat, la frigider, în recipiente transparente, precum caserolele IKEA 365+ cu capac ermetic, care le mențin proaspete pentru mai mult timp și pot fi folosite și în cuptor. Chiar și casoletele PRUTA pot fi o soluție potrivită, pentru că nu ocupă mult spațiu și încap în cuptorul cu microunde. Ca să vă descurcați și mai ușor, puteți folosi etichete pe care să scrieți data la care ați cumpărat alimentele.

Frigiderul poate fi organizat în funcție de frecvența de utilizare a anumitor alimente sau pe baza unor categorii. De exemplu, puteți așeza alimentele pentru micul dejun pe un raft, cele pentru prânz pe un alt raft, iar cele pentru cină pe un al treilea raft sau puteți crea un spațiu destinat pentru fructe și legume și un altul pentru lactate.

Depozitarea alimentelor neperisabile

Un mod eficient de a economisi spațiu atunci când depozităm alimente precum paste, orez, zahăr sau făină este să le mutăm din ambalajul original în recipiente precum cele din colecția KORKEN, care pot fi amplasate cu ușurință unul lângă altul sau unul peste altul. Astfel, veți ști tot timpul ce aveți la îndemână, care vă sunt proviziile, iar planificarea meselor devine și ea mai ușoară.

Dacă doriți să utilizați ingredientele dintr-o masă anterioară pentru una nouă, depozitați-le la frigider, în casolete etichetate, pentru a le putea folosi în ordinea intenționată.

Cum depozităm fructe, legume și gustări deopotrivă

Puteți congela fructe și legume, dar și pâine, în pungi de plastic precum ISTAD. De asemenea, puteți depozita fructele și legumele proaspete, precum și pe cele rămase în urma stoarcerii sucului, în capacele ÖVERMÄTT, care vor preveni alterarea rapidă.

Este recomandat să strângeți bine ambalajele gustărilor care rămân neconsumate – puteți folosi clemele pentru sigilare BEVARA, care vă vor ajuta să mențineți gustul și textura alimentelor dumneavoastră. Această clemă din aceeași colecție poate fi o soluție potrivită pentru securizarea pungilor cu cereale, iar cu ajutorul ei, nu va mai fi nevoie să le desfaceți.

Listă pentru organizarea bucătăriei

Micile schimbări în organizarea bucătăriei și în planificarea meselor, care nu necesită mult timp, vă vor ajuta pe termen lung – veți merge mai rar la supermarket și veți pregăti mesele mai ușor și mai rapid. Aruncați o privire peste lista de mai jos și puneți în aplicare sfaturile de care aveți nevoie:

  • Depozitați alimentele pe care le folosiți mai des (spre exemplu cereale, fructe, legume, condimente) în cutii de plastic, precum cele VARIERA, care vor fi tot timpul la îndemână.
  • Folosiți spațiul vertical – montați rafturi pe pereți; cârligele sau polițele ar putea fi la fel de potrivite pentru alimentele esențiale.
  • Instalați polițe în dulapuri, precum cele VARIERA, care creează mai mult spațiu pentru căni și farfurii, dar și pentru alimente neperisabile sau conserve.
  • Păstrați cantități suplimentare de alimente neperisabile, precum făină sau cafea, deasupra sau dedesubtul dulapurilor, pentru a le putea înlocui la nevoie.

Polițe VARIERA

Cutii VARIERA

Pentru mai multă inspirație, accesați website-ul IKEA.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse