Olena Zelenska, Prima Doamnă a Ucrainei: „Aceștia sunt pacienți mici de cancer”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2022/03/Olena-Zelenska.jpg)
Cu o zi în urmă, scria o mărturie personală despre război, în care vorbea despre modul în care războiul i-a afectat pe cei mai vulnerabili dintre oameni, pe copii și pe cei bolnavi. Astăzi, Olena Zelenska, Prima Doamnă a Ucrainei, vorbește despre subiectul care o preocupă cel mai mult în aceste vremuri: copiii și despre o reușită în lumea medicală.
Aceasta a explicat într-o postare pe Instagram faptul că micii pacienți bolnavi de cancer, copiii din subsolurile spitalelor, au fost transferați în spitale protejate.
„Aceștia sunt pacienți mici de cancer din Ucraina. Ieri se ascundeau de bombardamente în subsolurile clinicilor, iar acum trec granița poloneză pentru a fi în siguranță și, cel mai important, pentru a continua tratamentul. Pentru că niciun agresor nu le poate împiedica victoria asupra bolii!'
Aceasta a explicat faptul că Ministerul Sănătății al Ucrainei și biroul pe care îl coordonează s-au mobilizat în acest sens, de a-i salva pe cei vulnerabili.
Olena Zelenska: „Un astfel de proiect nu a fost niciodată în practica medicală a lumii'
Prima Doamnă a Ucrainei a explicat: „Acum pot raporta: am reușit să stabilim un sistem de trimitere în siguranță a copiilor ucraineni pentru a continua tratamentul. În primul rând, copiii sunt transportați la Lviv, la Centrul Medical Specializat pentru Copii din Ucraina de Vest. Acolo sunt examinați, starea lor este stabilizată, fișele medicale sunt refăcute și traduse în diferite limbi. Următorul – Polonia. Există un hub unde copiii vor primi diagnostice și asistență medicală. A devenit posibil datorită implicării personale a Biroului Președintelui Poloniei și participării profesorului Piotr Chauderny. Și după aceea, tinerii pacienți, cu sprijinul comunității internaționale oncologice vor fi repartizați la tratament permanent: unii vor rămâne în Polonia, alții vor fi redirecționați în alte țări, printre care Franța, Italia și Germania. Așa că ieri au plecat 73 de copii în Polonia. Și un astfel de proiect nu a fost niciodată în practica medicală a lumii.'
Olena Zelenska a mulțumit celor implicați în acest demers, încheind prin a spune: „Copiii noștri își vor reveni cu siguranță și se vor întoarce într-o Ucraină pașnică, liberă, reconstruită și sigură!'
Foto: Shutterstock, Instagram
Citește și: Care este diferența dintre adăporturi pentru protecție civilă și buncăre antiatomice?
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1b10f645f493a2e152601e79b2e1b9f4.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/froo-panini.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/mirabela-gradinaru-primire-oficiala-michal-si-isaac-herzog-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-mirabela-gradinaru-ambasada-sua-2.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaborare-ringier-euronews.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/kv1.jpg)