Paștele în România este sinonim nu numai cu sărbătoarea religioasă, ci și cu multe alte ritualuri și obiceiuri, mâncăruri și rețete tradiționale. Fiind cea mai mare sărbătoare a Ortodoxiei, Paștele este sărbătorit într-un mod unic în fiecare colț al țării, tradițiile locale vechi de secole fiind reînviate în fiecare an.
Chiar dacă de data aceasta Paștele va fi diferit de ceea ce eram obișnuiți în trecut, din cauza pandemiei de coronavirus în curs, există câteva „obiceiuri' și tradiții de Paște de care familiile se pot bucura în noapte de Înviere și în ziua de Paște pentru a avea noroc și bunăstare în casă și în viață.
Lidia Fecioru ne sfătuiește ce trebuie să facem în noaptea de Înviere, dar și în ziua de Paște. Prin urmare, în noaptea de Înviere trebuie să ne gândim la ceva ce ne dorim cu adevărat, iar atunci când bat clopotele să îți pui toate dorințele cele mai importante pentru sufletul și liniștea ta, deoarece se vor îndeplini. Legendele spun că acestea vor fi duse de clopot către Sfinți, astfel devenind realitate. Nu se aplică acest lucru la obiecte materiale.
Lumânarea care a primit Lumina Sfântă în noapte de Înviere este bine să o păstrăm și să aprindem ori de câte ori avem un obstacol greu de depășit în viață.
„Lumânarea pe care o aducem de la Înviere se păstrează, când e vreme rea, când sunt tunete, fulgere sau familia trece printr-o perioadă grea, o aprindem, cum facem cu cele de botez și de cununie. Lumânarea de a Înviere se poate ține șapte ani. Focul dublează forța rugăciunii. E foarte important cojile de la ou să nu le aruncăm. Oasele de la mâncare se îngroapă la un pom și cojile se dau la găini. Se mai afumă și se mai folosesc pentru descântece', a explicat Lidia Fecioru.
Pentru bunăstare este bine ca a doua zi, de Paște, să ne spălăm cu apa de la un ou roșu, unul alb și o monedă.
„Dimineața trebuie să ne punem un ou roșu, unul alb și o monedă și să ne spălăm pe față cu apa. Ca să avem noroc de bani, să fim frumoase. Fetele la slujbă trebuie să pună unul în sân', a mai spus aceasta.
Foto: 123RF