Meseria mea? Sunt tată!

Dragostea de mamă e atât de la vedere, că mulţi o uită pe cea de tată. Ce poate schimba ea în sufletele unor bărbaţi tineri, cu cariere strălucite, care practică şi „meseria de tată ca pe unul dintre cele mai firești lucruri din lume?

Un original din cap până-n picioare

Robert Diaconeasa are 28 de ani, este soțul creatoarei de modă Ana Novic și tatăl lui Ingrid, o fetiță superbă care a împlinit un an, și este, într-o combinație unică: actor, entertainer, jurnalist și blogger de mare succes la daddycool.ro.

Robert face presă de la 16 ani, televiziune de la 18 și este omul care le-a luat sute de interviuri vedetelor din România și nu numai, a apărut în reclame foto și video de la 17 ani, joacă în piese de teatru, prezintă evenimente şi îşi iubeşte la nebunie „fetele. Cuvântul de ordine în profesie şi în „meseria de tătic dedicat este „originalitate şi mărturiseşte că scopul său în viaţă este să inspire oamenii prin lucrurile pe care le face.

„Tot ce se întâmplă pe blog este fresh pentru România. Sunt cel mai tânăr tată din blogosfera națională, am un look atipic, fresh și foarte young (cine nu mă cunoaşte din postura de tătic încă se miră când află că am un copil de un an deja, mai ales că vârsta şi fizicul nu mă încadrează chiar în categoria taților clasici), iar toate aceste lucruri reprezintă o combinație singulară. Colac peste pupăză, mai sunt și tatăl unei fetițe incredibile și căsătorit cu Ana Novic, o creatoare de modă extrem de talentată, în vârstă de 32 de ani, care are o poveste de viață incredibilă, pe care o împărtășim.

Amândoi am pornit de jos, nu am avut sprijin din partea părinților pentru că ei nu au înțeles exact cu ce ne ocupăm, ne susținem singuri de foarte mulți ani și am ajuns să lucrăm cu cele mai mari vedete din România și să fim recunoscuți pentru talentul și profesionalismul nostru. Cu toate astea, ne-am cunoscut abia în urmă cu 4 ani, însă timpul ne-a demonstrat că suntem suflete pereche.

Ideea blogului DaddyCool.ro mi-a venit în timp ce Ana era însărcinată cu Ingrid, dar la început nu eram convins că este cu adevărat o idee bună. Însă, la trei luni după naşterea fetiţei, am realizat că ceea ce aşteptam eu era ceva care să mă inspire cu adevărat, să fie o sursă inepuizabilă de povești pentru mine. Iar acel «ceva» era, de fapt, «cineva». Fiica mea, care venise pe lume să mă ajute și să mă motiveze să fac ceva inedit în România. Ceva cu adevărat special.

DaddyCool.ro nu este un simplu blog de parenting, este o parte din mine. E un altfel de jurnal în care te simți mult mai aproape de povestitor, simți că ești alături de el în aventura pe care o trăiește. Este locul în care poveștile prind viață şi locul în care ne poți vedea pe noi crescându-ne copilul în cel mai relaxant mod cu putință.

Unde poți descoperi locuri noi și interesante prin intermediul călătoriilor dese pe care le facem, unde ne poți însoți la diverse evenimente la care participăm, unde poți lua parte la proiectele în care suntem implicați, descoperi oameni ale căror povești chiar merită promovate, afli despre cazuri sociale și cum te poți implica în rezolvarea lor, poți lua în calcul o variantă despre cum să îmbini viața profesională cu cea personală și multe alte lucruri originale.

Sursele principale de inspirație pentru blog sunt fetele mele iubite și tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Am ales să ne prezentăm în această formulă pentru că putem fi un exemplu de ambiție și de voință care arată că poți deveni o poveste de succes, indiferent din ce mediu provii.

Citește continuarea în pagina următoare

„Viața nu e un hotel de 5 stele

Vezi pozele

Cristian Manafu este unul dintre cei mai influenți oameni în social media și poate cel mai mediatizat blogger din online. De peste 10 ani scrie constant pe manafu.ro, blog personal, este trainer, consultant și cunoscut organizator de evenimente business-to-business, dar este, mai mult decîât orice, tatăl devotat al lui Nicolas.

„Unii oameni își programează viața încă de tineri. Știu ce profesie vor avea, când se vor căsători și care va fi numele primului copil. Alții sunt mai puțin calculați, merg înainte după oportunități și experiențe. Viața lor se întâmplă pur și simplu la un moment dat, după cum evoluează.

Eu nu mi-am planificat viața niciodată, am vrut o carieră înainte de a întemeia o familie, însă am știut când să mă opresc și să fac pasul cel mare. Nicolas a apărut când a vrut el, așa ne place să credem, și ne-am bucurat din prima clipă în care am aflat că un copil ne va lumina casa. Eram deja pe picioarele noastre – Marta, soţia mea, avea o poziție de conducere, eu eram deja antreprenor.

El a venit la momentul potrivit și de atunci viața noastră e din ce în ce mai frumoasă. Când ești tânăr părinte, prietenii te întreabă: «Cum s-a schimbat viața voastră, acum că sunteți părinți?». Ne place să spunem, și mai ales să arătăm, că viața noastră a devenit mai frumoasă.

Nu mai dormim cât vrem noi de mult în weekend și nu mai lenevim, ceea ce ne-a prins bine la urma urmei. Suntem mult mai activi decât acum zece ani, călătorim mai mult, foarte mult chiar, și de cele mai multe ori alături de Nicolas. Nu am stat niciodată departe de el mai mult de cinci zile.

Călătorește de când avea opt luni, primul său zbor a fost spre Portugalia, și de atunci a ajuns cu noi prin toată lumea, în capitale frumoase și faimoase, dar și pe insule mici sau în ținuturi sărace. Chiar şi acum, în timp ce scriu aceste lucruri, ne pregătim să plecăm toți trei în India. Eu cred că întâlnirile cu alte culturi, cu alte mentalități, cu alți oameni ne deschid și nouă, și mai ales lui Nicolas, mintea.

«Suntem cetățeni ai acestei lumi», îi spunem. Asta și «Viaţa nu este un hotel de 5 stele». E important să înțeleagă societatea de astăzi și să se pregătească pentru cea de mâine. Călătoriile noastre sunt și o bună ocazie de a petrece cât mai mult timp în familie. Marta a trecut pe baricadele antreprenoriatului, iar munca noastră pe cont propriu nu e un drum ușor, de multe ori. Ea lucrează în media, eu obișnuiesc să spun că am trei joburi.

De mai bine de zece ani sunt partener într-o firmă de organizare de evenimente, am și o mică agenție de consultanță în comunicare online și, atunci când timpul îmi permite, scriu și pe un blog. Fiecare «job» are satisfacțiile și provocările sale. Important este că, după 17-18 ani de muncă, în continuare, fac ce îmi place.

E ceva ce am vrut mereu să îi transmit lui Nicolas. Îl încurajăm să experimenteze, pentru că fiecare experiență este un pas înainte spre ce va deveni la maturitate. Îl încurajăm să creeze, pentru că fiecare desen, fiecare acord de chitară sau orice Lego construit de la început la sfârşit, suntem convinşi, îi deschid mintea și îi îmbogățesc imaginația.

Îl încurajăm să ia inițiativa, pentru că va întâlni multe oportunități în viață și nu vrem, desigur, să le rateze exact pe cele mai bune. Îl vrem, bineînţeles, responsabil și implicat, dar mai mult decât atât vrem să se bucure la maximum de timpul prezent.

Îmi doresc cel mai mult să viseze, să viseze mai mult decât am făcut-o eu la vârsta lui. Să iubească onest și deschis. Să îi ajute pe cei din jur necondiționat. Să fie bun și înțelept. Părinții le doresc adesea copiilor viața și cariera la care ei au visat mereu. Ne dorim ca Nicolas să le aleagă singur, așa cum am decis și noi la vremea noastră. Tot ce putem face este să îi punem lumea la picioare.

Citește continuarea în pagina următoare

Taticool, Prințesa Fantastica şi Şerifa

Vezi pozele

După ce s-a ocupat de lansarea site-ului și comunității de tătici dedicați (taticool.eu, inspirat de fetița lui, Sophia Maria, alături de care își petrece aproape tot timpul), nonconformistul realizator Dan Cruceru pregătește un format bazat pe experiența sa de “tătic cool”.

„Da, ăștia suntem noi, trei indivizi cu nume de eroi. Pentru că suntem eroi, în viața de zi cu zi. Ne iubim enorm și nu vedem viața unul fără celălalt. Iar, în ziua de azi, să ai o căsnicie de durată și o familie fericită este un mic gest de eroism.

La noi se întâmplă însă totul foarte normal, dragostea vine de la sine și ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună. Asta pentru că atât eu, Dan Cruceru, cât și Cristina, Șerifa, am realizat că, dacă am pornit împreună pe drumul căsniciei, trebuie să ne fim alături până la capăt. Iar de când, în aventura asta, ni s-a alăturat și Sophia, totul a devenit o poveste, pe care o scriem în fiecare zi.

De câteva luni, povestea noastră a devenit și publică. Se numește Taticool și este un blog, deja, de mare succes. Acolo, eu – Taticool – și Sophia – Prințesa Fantastică – ne povestim aventurile, le arătăm tuturor cât de multe lucruri facem împreună și căutăm să-i ajutăm pe cei mai «neștiutori» într-ale parentingului, să le dăm sfaturi.

Taticool este o platformă cu noi și despre noi, bărbații care, în loc să stăm la o bere cu băieții, ne lăsăm costumați în prinți sau balauri şi care, în loc să mergem în cluburi, citim povești până adoarme toată casa. Ideea unui blog de parenting scris de un tată mi-a răsărit în minte din prima clipă după ce am strâns boțul de om în brațe. O creatură atât de mică, dar care urma să-mi schimbe viața definitiv.

Am știut de atunci că voi fi un tată bun, că voi învăța, că voi citi și voi face multă practică, astfel încât chiar să devin expert în creșterea copilului meu. Și, da, după aproape cinci ani de practică, sunt sigur că sunt Taticool. Asta pentru că mă implic enorm în activitățile ei zilnice – de la dusul la grădiniță la baia de seară, la joacă, dar și pentru că această nouă meserie – cea de tătic – mi se pare cea mai faină din lume. Nu există sentimente mai frumoase ca atunci când îți strângi copilul în brațe sau când îi stârnești un zâmbet.

Să nu mai vorbim despre momentele în care chiar micuțul îți apreciază implicarea și îți mulțumește sau îți spune acel sincer «Te iubesc!». Ca să devii Taticool ai nevoie, însă, de răbdare. Nu există părinte cu experiență, iar când vine vorba despre primul copil, boțul ăla de om îți dă lumea peste cap. Nu te vei descurca de la început, oricât de voluntar ai fi.

Apoi, se întâmplă să fii obosit, nervos, epuizat, iar copilul îți cere atenție. Dar, încet, încet, dacă vrei să fii un părinte implicat, dacă vrei să petreci timp de calitate cu micuțul tău, vei realiza asta foarte ușor. Acolo, în momentele cu copilul, vei descoperi fericirea în stare pură. Și mai trebuie ceva: să faci o echipă foarte bună cu mami.

Să fiți împreună COOL, Taticool și Mamicool. Să nu uiți de soția ta, de nevoile ei și nici ea de ale tale. Să vă completați și, împreună, să vă creșteți frumos copilul. Pentru că un copil fericit are nevoie de ambii părinți, indiferent de statusul relației lor. Puteți fi separați, dar împreună când vine vorba de copil.

Una peste alta, povestea noastră este una de succes. Noi chiar îl trăim. Asta pentru că succesul a venit mai întâi în interiorul familiei, acolo ne-am găsit fericirea. Iar acum a cuprins și internetul și nu numai. La şase luni de existență, Taticool este un blog citit de câteva mii de oameni în fiecare zi, atractiv atât pentru publicul larg, cât și pentru parteneri importanți, iar în curând, dacă toate lucrurile merg bine, veţi auzi și de Taticool Media.

Asta pentru că totul se întâmplă din pasiune. Atunci când faci ce îți place, nici nu simți că muncești. Iar, pentru mine, cea mai frumoasă meserie este cea de părinte. Dacă vrei, e simplu să devii Taticool! Trebuie doar să încerci să-ți iubești copilul azi mai mult ca ieri.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: Mihai Baloianu, arhiva personală Robert Diaconeasa, taticool.eu

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii in familie