Mesajul impresionant publicat de Mihai Morar cu ocazia Înălțării Domnului: „Dacă ați avea mulți bani…”

Astăzi sărbătorim Înălțarea Domnului Iisus Hristos, care este prăznuită în fiecare an, la 40 de zile, de la sărbătoarea Sfintelor Paști. Cu această ocazie, prezentatorul Mihai Morar a dorit să le transmită un mesaj admiratorilor săi.

Prezentatorul a publicat, astăzi, pe pagina sa de socializare câteva cuvinte pentru fanii săi, cu o mare încărcătură emoțională. Este vorba despre o fotografie în care apar câteva rânduri dintr-o carte, care vorbesc despre importanța banilor în viața unui om.

Mesajul impresionant publicat de Mihai Morar cu ocazia Înălțării Domnului

„Gând de Înălțare. Însemnarea face parte din cartea „Dumnezeu pe întelesul unei femei”, scrisă de Savatie Baștovoi”, a scris Mihai Morar, în dreptul fotografiei.

Postarea prezentatorului a strâns în scurt timp peste trei mii de aprecieri, sute de distribuiri din partea admiratorilor, dar și o mulțime de comentarii, în care oamenii i-au răspuns lui Mihai Morar la întrebările regăsite în fotografie.

„Cu siguranță aș fi lângă copilul meu și nu m-aș trezi în fiecare dimineață băgând capul în pernă, încercând să-i simț mirosul… Trăim într-o lume total pe dos… chiar și așa chinul nostru rămâne paradis pentru alții, mulțumesc Lui Dumnezeu pentru sănătatea copilului meu, căci e singurul moment în care îmi aduc aminte cât de bogată sunt că am băiatul sănătos,” i-a scris o utilizatoare.

„Aș stă mereu cu oamenii mei, dar aș părăsi locul de muncă actual și, probabil că nu aș mai locui într-o garsonieră. Și aș ajuta alți oameni, cu mare, mare drag! Și aș face mai multe, dar nu am să le scriu aici,” a mai scris cineva.

„Bani nu cumpăra totul important e să fii sănătos alături de oameni dragi ție”, a fost un alt comentariu postat în dreptul fotografie de către o admiratoare.

Pentru a vedea mai multe imagini cu Mihai Morar, deschide galeria foto de mai sus!

Foto: Facebook

Mihaela Tudor

Citește și:

Femeia care l-a lăsat pe Mihai Morar fără cuvinte, în direct: „M-am născut cu daruri de la Dumnzeu”

Mihai Morar, șocat de moartea lui Andrei Gheorghe: „El nu are voie să moară” Mesajul prezentatorului este emoționant

Iuliana Tudor, petrecere de pomină de ziua ei! A primit mesaje de la Ştefan Bănică, Mihai Morar şi Marcel Pavel!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse