Meghan Markle și Prințul Harry și-au luat adio de la rolul de membri seniori ai familiei regale

Luni, 30 martie, cu o zi înaintea separării oficiale de familia regală a Marii Britanii, Meghan Markle (38 de ani) și Prințul Harry (35 de ani) și-au luat adio de la pagina lor oficială de Instagram, @SussexRoyal.

Meghan Markle și Prințul Harry și-au luat adio de la rolul de membri seniori ai familiei regale

Cuplul nu se va mai putea folosi de apelativul Sussex Royal și nici nu-și va mai actualiza website-ul cu aceeași denumire, SussexRoyal.com.

Deși nu vor mai fi activi, „atât contul de Instagram, cât și website-ul vor continua să existe în mediul online”, a declarat purtătorul de cuvânt al cuplului.

În descrierea ultimei postări a perechii de pe Instagram, Meghan și Harry au scris: „Așa cum putem cu toții simți, lumea pare în aceste momente extrem de fragilă.

Cu toate acestea, noi suntem încrezători că fiecare ființă umană are potențialul și oportunitatea de a face o diferență – așa cum deja vedem că se întâmplă pe Glob, în familiile noastre, în comunitățile noastre și în primele linii de luptă – împreună ne putem ridica unii pe alții pentru a respecta pe deplin această promisiune.

Cea mai importantă în aceste momente este sănătatea, precum și binele tuturor și găsirea soluțiilor cerute de numeroasele probleme cărora trebuie să le facem față pe parcursul acestei pandemii”.

Meghan și Harry: „Munca noastră continuă”

„În timp ce fiecare dintre noi descoperim care ne este rolul în această schimbare survenită la nivel global, noi [Meghan și Harry] ne focusăm pe acest nou capitol pentru a înțelege cum anume putem contribui cu succes.

Deși nu vom mai fi prezenți aici [pe Instagram], munca noastră continuă. Mulțumiri acestei comunități, pentru susținere, inspirație și pentru angajamentul pe care ni l-ați împărtășit pentru a face bine în lume.

Abia așteptăm să reluăm curând contactul. Ați fost minunați! Până atunci, vă rugăm să aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru.

Prințul Harry și Meghan Markle”.

Meghan și Harry „își vor petrece următoarele câteva luni focusându-se pe familia lor”

Cuplul a lansat @SussexRoyal în luna aprilie a anului 2019, ca un prim-pas în stabilirea unui birou oficial separat de Prințul William și de soția lui Kate Middleton.

Meghan și Harry „își vor petrece următoarele câteva luni focusându-se pe familia lor și continuând să facă tot ceea ce le stă în putință, în siguranță și în privat, pentru a susține și a munci alături de angajamentele lor caritabile, în același timp punând bazele viitoarei lor organizații non-profit”, mai spune purtătorul de cuvânt al perechii.

Meghan și Harry vor păstra titlurile de Duce și Ducesă de Sussex însă nu și acela de „Înălțime Regală”.

Prințul Harry va rămâne însă în continuare al șaselea în linia de succesiune la tronul britanic, iar fiul său Archie (10 luni) al zecelea.

Meghan și Harry s-au stabilit în Los Angeles, California

Harry și Meghan locuiesc în prezent în aria metropolei Los Angeles. După anunțul că își dorește să se separe de familia regală a Marii Britanii, familia a locuit pe Insula Vancouver.

La momentul anunțului, cuplul a dezvăluit că plănuiește să-și împartă timpul între America de Nord și Marea Britanie.

„A fost dintotdeauna planul lor de a se stabili ulterior în California, având în vedere că vor lucra în Statele Unite”, a declarat o sursă, pentru ET.

Meghan se simte puternic legată de Canada după ce a petrecut peste 6 ani filmând serialul american Suits, cu toate acestea însă, fosta actriță s-a născut și a crescut în Los Angeles.

Mama Ducesei, Doria Ragland (63 de ani), locuiește de asemenea în LA. Vestea relocării cuplului vine în urma speculațiilor cum că Ducesa și-ar putea relua cariera în actorie.

„Harry privește înainte spre viitorul alături de familia sa”, a declarat o sursă, pentru People. „Vor petrece timp în California … Nu privește înapoi.”

Foto: Profimediaimages.ro

Citește și:

Donald Trump, atac la adresa Ducilor de Sussex, după mutarea lor în Statele Unite ale Americii

Primul proiect lansat de Meghan Markle, după decizia de a se separa de familia regală a Marii Britanii

Prințul Charles a fost diagnosticat cu virusul COVID-19. La cei 71 de ani, Charles se află în segmentul de risc…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete