Florian Lungu a murit la 83 de ani. Cine a fost muzicianul cunoscut de toți drept „Moșu’”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Florian Lungu, cunoscut în lumea muzicală drept „Moșu', a murit la vârsta de 83 de ani. Una dintre personalitățile importante ale jazzului românesc, acesta și-a dedicat cea mai mare parte a vieții muzicii și promovării artiștilor din România.

De-a lungul carierei, a avut numeroase roluri în lumea artistică: a fost cântăreț, pianist, compozitor, aranjor, profesor și realizator de emisiuni radio și de televiziune. Vestea dispariției sale a fost primită cu tristețe de cei care l-au cunoscut și au colaborat cu el.

Mihai Godoroja, alături de care a realizat emisiunea „Unora le place', a publicat un mesaj în memoria muzicianului.

„Nu știu cum să scriu acest text… A plecat Florian Lungu… Moșu… în dimineața asta! O mare parte din noi, cei care iubim jazz-ul, se duce la ceruri odată cu Tiberian, Nicolas Simion și acum Moșu', a scris Mike Godoroja pe Facebook.

După aflarea veștii, apropiații lui Florian Lungu au publicat mesaje de regret și condoleanțe pe Facebook. Mulți dintre ei au postat și fotografii alături de acesta, însoțite de amintiri și cuvinte emoționante.

Florian Lungu (4)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 12)

Cine a fost Florian Lungu, cunoscut drept „Moșu'

Florian Lungu s-a născut pe 5 ianuarie 1943, în București, într-o familie în care muzica ocupa un loc important. Tatăl său era compozitor și dirijor de cor, iar mama sa era pianistă și s-a numărat printre fondatorii Corului Madrigal.

A urmat cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu' din București, pe care l-a absolvit în 1966. Ulterior, a predat pentru o perioadă la Liceul de Muzică din Giurgiu.

Un an mai târziu, în 1967, și-a început activitatea la Radio România, unde a fost angajat ca redactor muzical. Din 1970, a lucrat în cadrul secției de muzică ușoară și jazz, devenind realizator de emisiuni. Prin producțiile radiofonice, articolele de specialitate și proiectele culturale în care s-a implicat, Florian Lungu a contribuit la promovarea jazzului românesc și la apropierea publicului de acest gen muzical.

Horoscop săptămânal 9 – 15 noiembrie 2026 | Libertatea

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

A realizat emisiunea „Unora le place', alături de Mihai Godoroja

Activitatea lui Florian Lungu nu s-a limitat la radio. Începând din 2009, a revenit pe micul ecran alături de Mihai Godoroja, cu emisiunea „Unora le place', difuzată inițial la TVR.

A fost și profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a contribuit la formarea unor noi generații de muzicieni. Interesul său pentru muzică s-a reflectat și în activitatea editorială. Florian Lungu a contribuit la literatura de specialitate prin volume precum „Disco Ghid Rock' și „Jazz Calendar'.

Ce distincții a primit Florian Lungu pentru activitatea sa

Munca depusă de-a lungul anilor în lumea muzicii și a audiovizualului a fost recunoscută și prin mai multe distincții.

În 2003, Florian Lungu a primit Premiul de excelență pentru întreaga activitate audiovizuală, acordat de Consiliul Național al Audiovizualului. De asemenea, Președinția României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural' în rang de Cavaler.

Sursa foto: Facebook/ Elena Loreta Popa, Ionel Tudor 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete