Medicul Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă: „La sfârșitul săptămânii vom avea o problemă majoră”

Medicul Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă: „La sfârșitul săptămânii vom avea o problemă majoră”

Doctorul Alexandru Rafila a intrat, în direct, la Antena 3 și a vorbit despre problemele din sistemul sanitar românesc, sistem care este depășit de numărul de cazuri noi de COVID-19.

De curând, șase bolnavi de la Spitalul „Victor Babeș' din Timișoara, au murit, iar potrivit medicului Virgil Musta, aceștia nu ar fi avut loc la ATI.

Personal medical stors de puteri

Reprezentantul României la OMS a explicat că, în prezent există un sistem de transferuri de pacienți între județe. Însă cea mai gravă și reală problemă pe care el a identificat-o este lipsa de personal medical. Personalul existent lucrează zi și noapte pentru a salva vieți, dar sunt aduși la epuizare.

„La nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență există un centru de coordonare care are situația locurilor de la Terapie Intensivă din toată țara. Se fac și transferuri dintr-un județ în altul la distanță destul de mare, însă trebuie să fim conștienți că sunt două limite. Una este limita legată de numărul de paturi, care să spunem că este oarecum variabilă, se pot instala paturi noi.

Problema e legată de personalul medical, care limitează până la urmă extinderea acestui număr de paturi. Să nu uităm că medicii mai trebuie să se și odihnească. Epuizarea personalului medical după aceste luni este evidentă. Mie îmi pare bine că sunt declarații optimiste, dar ele trebuie să fie dublate de ceea ce se întâmplă în realitate.' , a spus Alexandru Rafila, la Antena 3.

Număr alarmant de cazuri noi

Numărul de cazuri noi de COVID-19 a crescut în mod alarmat, iar medicul Alexandru Rafila a declarat că sistemul medical ar putea intra curând în colaps.

„Dacă în această săptămână vom înregistra, din nou, valori în jur de 10.000 de cazuri noi pe zi, cu siguranță, la stârșitul săptămânii vom avea o problemă majoră în sistemul de sănătate din România.'

Soluțiile propuse de Alexandru Rafila pentru a trata pacienții mai bine ar fi extinderea capacității de furnizare a oxigenului și cât mai mult personal calificat.

„Singura soluție e să extindem cât de poate capacitatea de furnizare a oxigenului, pentru că mulți pacienți au nevoie de oxigen și, bineînțeles, aducerea de personal cât de cât calificat, care să îngrijească acești pacienți. Mă refer la medici din alte specialități, care ar fi trebuit din perioada de vară până acum să fie instruiți și să constituie un eșalon de rezervă în cazul acestei situații. Abia acum a debutat un astfel de program.'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri