Mame de fete, mame de baieti
Un copil inseamna o mare bucurie, indiferent ca e fata sau baiat. Dar mamele seamana, oare, intre ele sau exista cumva diferente intre mamele de fete si cele de baieti?
„Mi-am dorit foarte mult sa am copii, a fost vital pentru mine”, marturiseste ea. „Nu mi-am dorit ceva anume, dar, cand am ramas insarcinata prima data, am spus ca va fi fata, si fata a fost, iar a doua oara, am stiut ca va fi baiat, si baiat a fost. Atunci cand am aflat ca sunt insarcinata, am hotarat ca il va chema Cristian, fiindca era Ajunul Craciunului.”
Iliana, care este, dupa parerea mea, o mama perfecta, sustine ca nu i-a fost greu deloc si ca nu are vreun talent pedagogic special. Ea sustine ca ajunge sa ai foarte multa iubire… Si mai spune ceva interesant: „Mi se pare ca, din tot ce am trait pana acum, a fi mama e cea mai bogata experienta. Imi pare nesfarsita povestea asta, in care ei invata de la mine si eu invat de la ei. Invat bucuria de a trai, de a te bucura, de a ierta, de a uita o greseala.
Ei traiesc totul cu intensitate maxima, pe cand noi suntem rezultatul unui munte de conditionari: de acasa, de la scoala, de la serviciu. Cand ai copii, trebuie sa tii cont de ei cand iti faci programul. In loc sa stai si sa zaci in pat, te ridici, pentru ca ei vor sa mearga undeva, iar la sfarsit constati ca a fost o experienta la fel de benefica si pentru tine, ca si pentru ei.”
Iliana are o relatie speciala cu copiii ei, pe care i-a considerat intotdeauna niste oameni mai mici, nu niste oameni mai prostuti. „Le-am dat toata atentia mea, ca unor adulti.” Din acest motiv, uneori se teme ca nu cumva sa fie prea importanta in viata lor, iar ei sa nu devina dependenti de ea.
Ea vrea sa-i vada liberi in gandire si in modul de actiune. Si-a educat copiii sa nu fie violenti, le-a spus ca a evita un conflict nu e semn de lasitate, ci de intelepciune. In rest, l-a tratat pe fiecare altfel. Si nu pentru ca are fata si baiat.
„Nu am crescut-o pe fetita sa se joace cu papusile, iar pe baiat cu masinutele, ci i-am tratat separat, in functie de temperamentul si personalitatea fiecaruia. Fiecare are alte nevoi, fiecare se raporteaza altfel la cei din jur, fiecare vede lumea an mod diferit, si atunci a trebuit sa construiesc pentru fiecare in parte un alt mod de abordare.”
De exemplu, Ioana este foarte preocupata de scoala si este extrem de ambitioasa. „Are un spirit de competitie si o ambitie care pe mine ma sperie uneori. Ma tem ca, in cazul unui esec, sa nu fie cumva dezechilibrata. De aceea, a trebuit s-o temperez, sa-i explic ca in viata nu e intotdeauna important sa castigi, ci sa participi. Cristian, in schimb, nu are asemenea probleme, el traieste intr-o lume a lui. As vrea sa-l determin sa-si doreasca mai mult. I-am spus ca suntem cu totii ceea ce gandim, ceea ce ne dorim.”
Privind retrospectiv, Iliana spune ca cea mai serioasa problema legata de copii a avut-o atunci cand urma sa vina pe lume Cristian. Atunci ea s-a straduit s-o pregateasca pe Ioana pentru aparitia unui fratior si, ca sa preintampine eventualele crize de gelozie ale fetitei de cinci anisori, i-a spus ca de-acum incolo dragostea mamei nu se va imparti la doi, ci va fi inmultita cu doi. Celei mici nu i-a fost tocmai usor s-o creada pe cuvant, dar in timp s-a convins ca asa e. Probabil ca a contribuit la crearea unei relatii bune intre frati si faptul ca niciodata parintii nu au pus-o pe Ioana sa aiba grija de cel mic, adica n-au impovarat-o cu rolul de sora mai mare.
In plus, Iliana a incercat sa-l faca pe fiecare sa fie ceea ce este, sa fie pe dinauntru si pe dinafara baiat, respectiv, fata. „Pe Ioana am incercat s-o fac sa se impace cu ea, sa se placa, sa nu cada in capcana generatiei ei, ci sa aiba feminitate, gratie, iubire si intelegere, iar lui Cristian am incercat sa-i cultiv taria morala, sa devina responsabil. Iar atunci cand nu am stiut cum sa procedez, am cerut sfatul psihologilor, gandindu-ma ca, decat sa plang mai tarziu, mai bine sa-mi recunosc acum slabiciunea si sa ma straduiesc s-o corectez.”
Luminita Micsunescu si-a dorit dintotdeauna sa aiba un baiat, iar atunci cand a ramas insarcinata, i s-a parut ca era ca in fata unui examen pe care urma sa il ia. Atunci cand i s-a implinit visul, s-a straduit sa nu repete greselile altor femei… Si asta, pentru ca ea si sotul ei considera ca mamele ii strica pe barbati. „Baietii ar trebui crescuti nu neaparat mai sever, dar astfel incat sa aiba initiativa in viata: in calitate de capi de familie, ei sunt deschizatori de drumuri, ei fac primul pas in alegerea partenerei. De aceea, n-am vrut sa fie dependent de mine. Nu ma flata ideea ca plange dupa mine sau ca nu poate sa stea fara mine, ci am cautat sa devina independent. Vreau sa-si aleaga o partenera nu prin prisma faptului ca nu se poate descurca singur, ca e dependent de mama, ci sa o aleaga in momentul in care considera el ca trebuie.
Am auzit ca multi tineri au ajuns sa se casatoreasca pentru ca mamele nu mai puteau sa aiba grija de ei sau ca erau stresati de familie ca „a venit momentul”. Luminita crede ca parintii gresesc mult in felul in care isi cresc copiii: la fete, se mizeaza pe cochetarie; de aceea, parintii ii pun o fundita, o rochita deosebita, cu gandul sa se marite, ca restul se rezolva de la sine.
Si, de multe ori, mamele – paradoxal! – cultiva in baieti o atitudine pe care au dezaprobat-o la barbati, de parca ar cauta sa-si razbune propria soarta. In schimb, Luminita si sotul ei s-au straduit sa-l educe pe Vlad sa fie independent, sa-si dezvolte talentele si sa vada in viitoarea sotie o partenera si un prieten.
Mama l-a sfatuit sa-si caute partenera cu rabdare, pentru ca putini au sansa de a-si gasi perechea din „prima”, iar prietenele din timpul liceului sau al facultatii nu sunt intotdeauna cele mai potrivite. De aceea, i-a sugerat sa-si caute o partenera in randul fetelor ceva mai mici decat el.
„Vlad s-a dus si s-a intors singur de la scoala, a mancat singur, si-a facut lectiile singur. Sotul meu si cu mine am iubit si iubim mult muntele si l-am luat cu noi pana in clasa a VI-a, cand si-a exprimat dorinta sa faca iahting. Noi n-am renuntat la excursiile noastre la munte, iar el ramanea in Bucuresti in week-end si se ducea la antrenamente.”
Chiar daca suna frumos si pare usor pentru parinti, nu e chiar asa. „Am renuntat la cochetarie sau la a-mi reinnoi ustensilele casnice sau la a face amenajari in apartament pentru a crea un cadru propice pentru modelarea lui. Eu nu numesc „educare”, ci „modelare” plamadirea si pregatirea pentru viata a unui copil, care are foarte multe paliere ce trebuie parcurse.
Am zis ca e mai bine sa plece in excursii, in cantonamente, chiar daca asta inseamna niste cheltuieli; ele vor avea ecou in timp. Educarea unui copil nu inseamna doar sa stie sa manance cu furculita si cutitul sau sa dea buna ziua celor varstnici. Cred ca anii acestia sunt hotaratori, sunt anii in care i se decide destinul.”
Ca mama, Mirela si-a propus sa-si aduca aminte ce-i placea si ce-si dorea ea in copilarie, si a incercat sa isi inchipuie cum ar reactiona ea daca ar fi acum copil. Astfel a ajuns sa aiba o relatie extrem de calda si de apropiata cu Ana, intre ele ne-existand secrete: Ana ii destainuie toate pataniile si toate aspiratiile ei. Cu un singur lucru a dat – putin – gres: Mirela i-a spus fetitei sa nu le spuna „mama” si „tata”, ci „Mirela” si „Rolf”. Copilul s-a conformat pana la varsta de patru ani, cand a decis ca trebuie sa le spuna „mama” si „tata”. In schimb, cu Harry Potter a mers la sigur; Mirela a citit primul volum cu Harry Potter, i-a placut si s-a gandit ca daca ar fi citit cartea in copilarie, i-ar fi placut la nebunie. Asa ca i-a dat cartea Anei si i-a recomandat sa o citeasca. De atunci, Ana este mare fan Harry Potter.
In educarea Anei, Mirela nu a mizat atat pe sfaturi si interdictii, cat pe exemple sau actiuni concrete. De exemplu, atunci cand era mica, mica, Ana era tentata sa guste din medicamente. Degeaba i-a spus mama ca nu e voie, curiozitatea era mai mare. Atunci, Mirela a umplut o sticluta de medicamente cu saramura si a lasat-o la indemana fetitei. Ana a gustat si s-a scuturat de oroare. De atunci, n-a mai pus mana pe sticlutele cu medicamente.
O data cu trecerea anilor, mama s-a preocupat indeaproape de dezvoltarea calitatilor native ale Anei. „Nu am lasat nimic la voia intamplarii”, spune Mirela. „Am incercat s-o orientez cum m-am priceput eu mai bine, in directiile in care am vazut ca are talent. Daca a vrut sa faca un curs de desen, am dus-o la cursul de desen.
Daca a vrut sa faca dans de societate, asta a facut. Daca a vrut sa mearga la inot si schi, am lasat-o la inot si schi.” Consecventa ideii de a nu lasa nimic la intamplare, Mirela a fost atenta la toate detaliile, inclusiv la ce si, mai ales, la cum ii spune fetei, convinsa fiind ca o simpla fraza spusa cu o anumita intonatie poate avea consecinte adanci si poate sugruma o aspiratie a copilei.
Asta, si pentru ca Mirela stie ca fiica ei are o fire introvertita si sensibila – doar e nascuta in zodia Pestilor! Introvertita si sensibila, adica talentata, Ana scrie poezii si picteaza. „Ii place insa si matematica, de fapt stiintele exacte in general.”
Asta ar putea insemna ca va da la Arhitectura. „Poate ca da. Sau poate la Marketing, un domeniu care o fascineaza”, spune mama. La 13 ani, mai are timp destul sa se orienteze.
„Sunt de parere ca mai are destul timp sa aleaga. Eu nici la 18 ani nu stiam ca o sa lucrez in domeniul machiajului, nu stiam nici macar ca exista o cale spre meseria de machior. De ce ar trebui ca ea sa stie la 13 ani ce-o sa faca la 25 de ani si tot restul vietii? Mi se pare un pic hilar”, considera Mirela.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/cazimir-ionescu-.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/schimbari-la-antena-1-si-pro-tv.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_f6333a9353f4552126c2971b176a90b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/04/side-view-woman-climbing-rock-ocean.jpg)