Isterie la benzinărie. O femeie a fost băgată în spital de un șofer nervos

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aseară oamenii s-au așezat la coadă la benzinării de teama unor scumpiri șoc care ar fi urmat să aibă loc astăzi. O tânără de doar 22 de ani a fost bătută de un șofer nervos care aștepta să-i vină rândul pentru că a îndrăznit să meargă în fața lui fără să respecte coada kilometrică din fața stației de alimentare.

Oamenii au asistat la scene cumplite și a fost nevoie de intervenția medicilor. Femeia din Iași a fost dusă de urgență la spital. Medicii au declarat că în urma loviturilor primite, tânăra suferea de un traumatism cranio-cerebral, însă se află în siguranță acum, starea sa de sănătate fiind bună.

„A fost un apel la 112 că la o benzinărie de pe strada Sfântul Andrei a avut loc o agresiune fizică asupra unei persoane de sex feminin de 22 ani. Ea a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoştinţei. A fost transporată de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, scrie spynews.ro.

Ieri au apărut pe rețelele de socializare informații cum că de azi un litru de benzină va costa mai mult de 10 lei. Din această cauză, oamenii au intrat în panică și s-au îngrămădit la stații pentru a-și face plinul la mașină plus alte rezerve, cum ar fi canistre sau alte recipiente dubioase.

Ministrul Energiei a făcut declarații în acest sens și le-a explicat oamenilor că România are suficient stoc de carburant și nu este cazul să ne îngrijorăm.

„Astăzi am vorbit cu cei doi mari producători români, și anume OMV Petrom și Rompetrol, despre această posibilitate de creștere a prețului combustibilului. Ambii m-au asigurat că nu există așa ceva, că sunt suficiente stocuri în România și că combustibilul nu se va scumpi în țară.

Unul dintre ei, nu numesc, a spus că este posibilă o creștere de 15 bani, dar nimic mai mult. Ca să nu mai vorbim de prețurile atingând sumele apărute în media și pe rețelele de socializare. În acest fel, vă rog pe dumneavoastră și pe reprezentanții presei să anunțați că totul este în regulă în acest moment', a spus ministrul Virgil Popescu, potrivit Știrile Pro TV.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Stiri