Horoscopul chinezesc 2018 pentru Șarpe indică un an bun, mai ales din punct de vedere profesional. Anul Calului de Pământ începe pe 16 februarie, odată cu a doua Lună Nouă de după solstițiul de iarnă.
Anii 2015, al Caprei, și 2016, al Maimuței, au fost mai duri pentru Șarpe. 2017, Anul Cocoșului, a fost unul mai bun. Trendul continuă în 2018, Anul Câinelui. Pentru nativii în Zodia Șarpelui care știu să apeleze la ajutorul prietenilor și al colegilor, va fi un an prosper. Mai util și mai eficace va fi sprijinul din partea persoanelor de sex opus.
În orice caz, fii atentă la comportamentul tău și ai grijă ce vorbești. De multe ori asta te bagă în încurcături. Evită să te bagi în afaceri speculative și nu te încrede în ponturile pe care le primești de la binevoitori.
Anul 2018 este un an bun pentru legarea de noi prietenii și îmbunătățirea vieții sociale. Ieși în lume, întâlnește oameni și asta îți va folosi în multe feluri. Dacă vei reuși să rămâi calmă și agreabilă tot anul, vei fi răsplătită cu noroc.
Ceea ce îți cere patronul anului, Câinele, este să te mobilizezi intelectual și să te bazezi pe puterea minții tale. De asemnea, îți cere loialitate. Dacă îndeplinești aceste condiții, anul va trece lin și îți va aduce beneficii.
Dragostea e în aer, peste tot în jurul tău. De fapt, ești în cea mai mare măsură sub semnul Florii de Piersic în Anul Câinelui. Dacă ești singură, vei avea multe ocazii de a-ți găsi un partener. Ai de unde alege, așa că alege cu grijă. Asta nu înseamnă că trebuie să stai și să aștepți de-a gata. Trebuie să te orientezi și să ai și tu puțină inițiativă.
Pentru nativii în Zodia Șarpelui care sunt căsătoriți, se anunță niște fricțiuni în cuplu. Va exista pentru tine cel puțin o tentație de a călca pe alături. Sau, cel puțin, va apărea cineva care va tulbura liniștea casei. Nu flirta și nu încuraja gesturile galante. Cu sinceritate și devotament, cuplul în care ești va funcționa bine.
Pentru noroc în dragoste, poartă accesorii negre, cu forme vălurite.
Să vorbim despre lucruri serioase! Banii vor fi un motiv de satisfacție anul acesta. Vei avea ocazii să câștigi peste tot în jur – privește atent! Investițiile vor fi profitabile, dar nu risca totul. Ia-o încet, cu pași mici și cu multă atenție. Luînd în considerare influența Florii de Piersic, pentru sfaturi și sprijin, apelează la persoane de sex opus.
Anul acesta este potrivit pentru a începe o nouă carieră. Dacă ai un hobby sau studiezi ceva nou, gândește-te cum ai putea face din asta o profesie. Sau cum ți-ar putea aduce bani în mod regulat.
Aurul o să-ți poarte noroc. De asemnea, hainele în alb și negru, accesorizate cu cafeniu. Pune obiecte de cristal sau albe în nord-vestul spațiului tău de lucru.
Horoscopul chinezesc 2018 pentru Șarpe anticipează un an caracterizat de stabilitate în carieră. Dacă lucrezi cu normă parțială sau pe bază de proiect, există o șansă serioasă de a permanentiza activitatea. Important este să profiți imediat de ofertă, pentru că este o ocazie care zboară. Dacă nu-ți convine, poți oricând să renunți și să revii la situația anterioară.
Pentru ceilalți, există o reală șansă de promovare. Asigură-te că ești eficientă și competentă în ceea ce faci. Și nu fi modestă! Fă cumva ca șefii să te observe, dar, desigur, fără ostentație. În fond, trebuie să obții ceva ce ți se cuvine de mult, dar anii nefavorabili te-au împiedicat să obții.
Horoscopul chinezesc 2018 pentru Șarpe în privința sănătății are semnale bune. Fizic vorbind, vei sta bine. Vei avea multă energie. Totuși, nu este exclus să treci prin stări ușor depresive și prin anxietăți pasagere. Acestea ar putea să-ți cauzeze chiar episoade de insomnie.
Trebuie să te expui la soare, atât cât este posibil, și să petreci timp în aer liber. O îndeletnicire fizică – grădinărit, sport, bicicletă – îți vor fi de mare folos pentru consumarea energiei, echilibrarea psihică și somnul odihnitor.
Află ce zodie ești în Zodiacul Chinezesc, în funcție de anul nașterii!