Gândaci, saltele rupte și mizerabile, grupuri sanitare aflate într-o stare jalnică. Acestea sunt condițiile de cazare în două internate din Turnu Măgurele, unde au fost cazați, zilele trecute, participanții la sesiunea națională de comunicări științifice-istorie.
Imaginile dezolante au fost postate pe facebook de Alin Popoviciu, unul dintre participanți. Acesta s-a declarat oripilat de condițiile de cazare, lucru lesne de înțeles, de altfel: din paturi ieșeau arcurile, saltelele erau rupte și mizerabile, băile arătau sub orice critică, iar gândacii colcăiau prin camere. Acestea sunt condițiile pe care două internate din Turnu Măgurele le pun la dispoziție elevilor care au nevoie de cazare. Este vorba despre internatul liceului Sfântul Haralambie și internatul liceului Praporgescu.
Lui Alin i se pare de neconceput ca munca unor elevi exemplari, calificați la etapa națională a unui concurs, să fie răsplătită în acest mod. Indignarea lui, pe deplin justificată, este cu atât mai mare cu cât “pușcăriașii au condiții mai bune decât elevii premianți“: