Florentina Muşat: Ordine impecabilă sau casă plină de copii?

Ce te faci când cei dragi, cu care împarţi şi binele şi răul, sunt duşmani declaraţi ai ordinii şi curăţeniei? Pe cine să educi mai întâi, pe soţ? Pe copii?

Problema e ca eu m-am dezobişnuit cu ordinea şi curăţenia casei. Când se întâmplă să merg undeva unde totul stă aşezat la locul lui, unde lucrurile sunt aranjate la fix de parcă au fost educate şi şcolite în acest sens… îmi vine să fac o şedinţă şi să convoc papucii, pijamalele, farfuriile, cărţile şi

caietele, agendele, cele o sută de pixuri de sub pat, şoseta maro mutată de colo-colo, soldăţeii, şi să le spun cu cruzime, dar pe şleau: fiţi atenţi aici, comanda la mine: dacă de mâine nu staţi frumos la locurile voastre, să ieşiţi naibii afară din casa mea!… Exact aşa: înfipt, dintr-o suflare.

Uite, eu, spre deosebire de tine, care citeşti acum, nu mai lucrez la program, n-am oră de ajuns la serviciu şi nu mă prinde 8 seara la birou. Am renunţat la job când cei doi duşmani ai curăţeniei au pus stăpânire pe sufletul şi viaţa mea. N-am pretins niciodată că sunt mai fericită decât

tine, mai împliniă, mai femeie, mai aproape de Divinitate. Nici pomeneală… Tocmai ţi-ai făcut idee de cum arată casa mea, mai are vreun rost să-ţi spun cum îmi stă părul? Dar ştii care e adevarata mea problema? Faptul că nu mai vad şi nu mai ştiu cum trebuie să fie totul ca să arate ca-n decorurile alea din revistele de specialitate.

Au început să nu mă mai deranjeze paharele cu un strop de apă pe fund aşezate peste tot, dacă mă aşez pe un covrig de la Craciun încep să-l ronţăi şi nu mai ascund jucăriile, ca să fie găsite numai în week-end…

De fapt, toată casa mea e în weekend. Fericită, liberă şi lejeră. Cu proprietari îndolenţi care ar cam avea nevoie de ceva terapie pentru a învăţa cum să ordoneze haosul din jurul lor. Ceea ce mă preocupă cu adevărat şi mărturisesc că văd situaţia cu oarecare îngrijorare este cât de

cum se sprijină unul pe altul când ridic vocea la ei sau când îi pun la treabă. „Nu pot să strâng acum că mă duc să-i spun ceva lui tati, „nu ştiu să fac curat că sunt mic, mic de tot, să facă tati, „scuză-ma, iubito, am de dat câteva telefoane, dar promit că strâng după aia… După aia înseamnă never. Şi uite aşa copiii mei vor deveni doi viitori bărbaţi, doi viitori soţi, doi viitori gineri care nu vor strânge hainele după ei, care dacă rămân aşa indolenţi mă vor face de râs şi de batjocură la nevestele lor sau pur şi simplu vor deveni delăsători şi leneşi cu propriul lor univers.

Ştiu că vina e a mea, dar gândiţi-vă un pic înainte să daţi cu piatra: eu sunt una singură, ei sunt trei. Şi credeţi-mă când vă spun, bărbaţii se susţin între ei, nu se lasă la greu, fac front comun atunci când miros că cineva le invadează zona de confort. Şi ca să transform atmosfera din casă într-o veşnică răfuială între tabere, cu reproşuri, ameninţări, voci ridicate… parcă nu-mi convine.

Cu vorba bună am încercat cu tartorul al mare: „iubire, pune lama de ras împreună cu toate accesoriile la locul lor după ce termini, nu mai lua prosopul de la baie dupa tine, pune-ţi haina în cuier nu în bucătărie, nu lasa cojile de portocala pe birou… Cu cei mici, am luat-o sistematic, ca în manual: facem împreuna, eu iau de-un colţ voi de celălalt, apoi am schimbat registrul: dacă nu faci curat n-o să… şi nici n-o să… nici să nu te gândeşti să… Am văzut un clip care a tot circulat pe facebook cu un NUU… Ei bine, ala o sa înve_e Scrisoarea III cu Mircea şi Baiazid pe două voci, iar copiii mei tot nu-şi vor face curat pe birou, în dulap sau în sertare.

Vorba bună, exemplul pozitiv, ameninţarea, supărarea, interzicerea… nimic n-a funcţionat. Nu-mi rămâne decât să mă rog la Zâna Curăţeniei să le schimbe perspectiva cu privire la ordine şi haos. Şi apoi să rog Destinul să le dea nevaste care să le tolereze neglijenţa, aşa cum i-am tolerat-o

şi eu tatălui lor. Casa mea nu e un templu unde mă retrag ca să mă simt bine, ci un teatru de război, cu tranşee, cu capcane, un teritoriu eminamente masculin. Da, e un cântec cu acorduri ample… dar cel mai des se aude: treceţi, batalioane române, Carpaţii…

Autor: Florentina Muşat