Filme despre Paște pe care trebuie să le vezi


 

Postul Paștelui ține anul acesta de pe 2 martie până pe 18 aprilie, iar Paștele îl vom sărbători în data de 19 a lunii.

Iată ce filme despre Paște puteți urmări în această perioadă!

Filme despre Paște pe care trebuie să le vezi

#1 IISUS DIN NAZARET

Iisus din Nazaret (Jesus of Nazareth) este un miniserial de televiziune, realizat de Franco Zeffirelli în anul 1977.

Filmul prezintă nașterea, activitatea, moartea și învierea lui Iisus din Nazaret, așa cum sunt narate evenimentele în Noul Testament.

Difuzat pentru prima oară în Duminica Floriilor și a Sfintelor Paști din anul 1977, filmul a fost redifuzat în fiecare an. Produs de Lew Grade, filmul a fost scris de Franco Zeffirelli și Suso Cecchi d’Amico.

În România, filmul a circulat înainte de căderea comunismului pe casete video, iar după evenimentele din decembrie 1989, a fost transmis de televiziune în fiecare an.

Realizată la cererea papei Paul al VI-lea, pelicula a avut un mare succes și a fost tradusă în numeroase limbi.

Scenariul acestui film se bazează pe amestecarea narațiunilor celor patru evanghelii canonice ale Noului Testament.

#2 BEN-HUR: O POVESTE DESPRE CRISTOS

Ben-Hur: O poveste despre Cristos (Ben-Hur: A Tale of the Christ) este un film realizat în anul 1959 de către regizorul american William Wyler, a treia ecranizare după romanul lui Lew Wallace, Ben-Hur: O poveste despre Cristos, apărut în 1880.

Filmul a câștigat unsprezece premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, oferit producătorului Sam Zimbalist, performanță egalată abia după mulți ani de filmul Stăpânul Inelelor: Întoarcerea regelui (2003). Rolul principal este jucat de actorul american Charlton Heston.

În peliculă, prezența lui Hristos este preponderentă. Personajul principal este evreul Judah Ben-Hur, contemporan al lui Hristos, care se opune din toate puterile ocupației romane din Iudeea.

#3 ULTIMA ISPITĂ A LUI IISUS

Ultima ispită a lui Iisus (The Last Temptation of Christ, apărut în 1988) este o dramă regizată de Martin Scorsese.

Pelicula este o adaptare a controversatului roman omonim scris în 1953 de Nikos Kazantzakis. În rolurile principale joacă actorul Willem Dafoe ca Iisus Hristos, Harvey Keitel ca Iuda Iscarioteanul, Barbara Hershey ca Maria Magdalena, David Bowie ca Pilat din Pontius și Harry Dean Stanton ca apostolul Paul.

Producția a fost filmată în totalitate în Maroc. Asemenea romanului, filmul prezintă viața lui Iisus Hristos și lupta sa cu diversele forme ale ispitei, inclusiv teama, îndoiala, depresia, reticență și pofta.

Restul filmelor le găsiți în videoclipul de mai sus!

Citește și:

Tradiții de Paște care nu știai că există

Învață cum să realizezi o decorațiune de Paște în doar câțiva pași simpli

Planurile de Paște ale Mirelei Vaida, date peste cap de coronavirus: „Trebuia să-i tăiem moțul celui mic”

Paste 2020: Ce se întâmplă cu slujba de Inviere, anunțul Bisericii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Video