Educația sexuală ar putea fi predată în școli! Ce a declarat ministrul Educației?

Educația sexuală i-ar ajuta pe tineri să câștige informații, abilități și motivație pentru a lua decizii sănătoase cu privire la relații și sexualitate. Educația sexuală în școli ar putea fi predată pentru a dezbate o mare varietate de subiecte referitoare la aceste subiecte și nu numai.

O astfel de materia ar explora valorile și convingerile despre aceste subiecte și elevii ar dobândi abilitățile necesare pentru a-și construi relațiile și pentru a gestiona propria sănătate sexuală. Specialiștii consideră, de asemenea, că părinții joacă un rol critic și central în furnizarea educației sexuale.

Educația sexuală în școlile din România

În ultima vreme, acest subiect a fost unul controversat în învățământul românesc, dând naștere la o mulțime de polemici, mai ales în rândul unor părinți care au motivat că unii copii sunt prea micuți pentru a afla informații ce i-ar putea traumatiza.

Cu toate acestea, ministrul Educației este de părere că educația sexuală este necesară și că deja unele informații sunt furnizate la orele de Educație pentru sănătate. Momentan, această disciplină este opțională și participă un număr mic de elevi.

„Cu siguranţă este nevoie de educaţie sexuală, există şi în acest moment în cadrul disciplinei Educaţie pentru sănătate care este însă o disciplină opţională, urmată de un număr relativ redus de elevi', a declarat ministrul Educației.

La ciclul liceal există deja acest subiect în planurile-cadru, însă educația sexuală nu este o materie în sine.

În septembrie anul trecut, președintele Iohannis a propus o modificare la legea educației pentru a fi predată educația sexuală în școli, însă doar cu acordul părinților. Curtea Constituţională a României a respins această sesizare.

Mai târziu, „educația sexuală' a devenit „educație sanitară' și cu toate acestea, un număr foarte mic de elevi participă la aceste ore. Principalul scop al acestei materii este informarea elevilor asupra prevenției împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.

„Nu înțeleg de ce apărăm «inocența copiilor», cum spun cei care se opun educației sexuale, dacă le ascundem realitatea cu care se vor confrunta toată viața, dacă ne rușinăm și ne ascundem de modul în care am fost creați', declara atunci deputatul PNL, Ovidiu Raețchi.

Părinții au creat o întreagă dezbatare spunând că unele informații ar trebui predate copiilor în funcție de vârsta lor, iar pentru cei mici din ciclul primar aceste informații le-ar putea afecta copilăria.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Stiri