Dragoste la prima vedere: există sau e doar un mit?

dragoste la prima vedere

Dragostea este una dintre primele emoții pe care le trăiește un om. Poate chiar prima: în brațele mamei, imediat după naștere. Dragostea este un miracol atunci când, brusc, pe nepregătite, te întâlnești față în față cu ea. Chiar așa: dragoste la prima vedere, există sau e doar un mit?

Dragoste la prima vedere este atunci când emoția este instantanee în fața persoanei pe care o vezi pentru prima dată în viață. Căreia îți vine să-i spui că o iubești deși nu știi absolut nimic despre ea. O privești și te întrebi în sinea ta dacă este real ceea ce ți se întâmplă. Nu poți explica, nu poți spune ce o face să fie diferită de toate celelalte persoane întâlnite până în acea clipă. Știi doar că este scânteia care ți-a aprins în inimă un foc pe care nu-l poți controla și ai un presentiment că este cea care îți poate oferi fericirea deplină. Îți dorești să o cunoști pentru că nu știi absolut nimic despre ea, îți dorești să afli cine este în întregul său și să fii parte din viața ei.

Dragoste la prima vedere: există sau e doar un mit?

Ce te atrage la această persoană și te face să te concentrezi asupra ei? Ce te face să te oprești la ea, uitând complet toate persoanele care au trecut prin viața ta înaintea ei? Nu știi să răspunzi exact la întrebare. Ai citit romane în care s-a scris despre dragoste la prima vedere sau poate chiar cărți despre știința emoțiilor, ai văzut filme. Dar nimic nu se compară cu experiența trăită pe pielea ta. Poți să-i spui atracție primară, instinctivă, fizică, orice fel de atracție sau toate la un loc. În mod cert este o atracție. Specialiștii au stabilit că are și simptome specifice:

Simți că se întâmplă „ceva' în stomac

Ah, da, este un gol și-apoi sunt… fluturii. Sentimentele pot avea (științific dovedit!), un impact asupra sistemului digestiv.

Vrei să știi totul despre acea persoană

Fascinația autentică față de persoană și focalizarea tuturor gândurilor asupra ei este un indiciu clar că e vorba despre dragoste la prima vedere.

Ai un sentiment de familiaritate

Simți că ai mai întâlnit-o undeva, cândva. Că a mai existat o legătură între voi înainte de această primă întâlnire. Iar între voi totul este natural și confortabil.

Este centrul tău de interes

Ochii și urechile tale o văd și aud doar pe ea, sunt blocate asupra acestei persoane. Nimeni altcineva și nimic altceva nu mai există.

Da, e clar. E dragoste la prima vedere.

foto: Shutterstock

Citește și:

Iertarea. De ce este atât de importantă în viețile noastre?

Cele mai puternice afrodiziace naturale

Care sunt efectele negative ale selfie-ului? Psihologii explică ce se ascunde în spatele acestor fotografii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii