Despre sacru si dragoste
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/mu-plugins/rro-admin/assets/img/no-picture.jpg)
Filozofii spun ca diferenta de natura dintre noi si animale e data de nevoia de sacru si de creatie. Nevoia de sacru s-a manifestat in felul cum oamenii au receptat, gandit, interpretat, imaginat semnele sau mesajele date de Divinitate.
Politeismele mai pastreaza sacrul feminin intruchipat in zeite, chiar daca exista un primat al sacrului masculin. Zeus o inghite pe Semele, mama partenogenetica a Atenei, ca sa nasca zeitatea Intelepciunii din propriul sau cap. Monoteismele, asa cum coexista si acum, au retras substantial femeile in calitate de chip al sacrului, dar in proportii diferite. Islamul, centrat pe valoarea suprema a supunerii, face din femei supuse ale supusilor. Relatia lor cu Alah trece prin barbati, iar la Mecca nu au acces. Budismul, centrat pe caile de eliminare a suferintei, este mai aproape de deschiderea spre sacrul feminin, in cazul in care nu atinge formele radicale de tipul celor din Tibet. Religia iudaica este centrata pe dreptate si respectarea Legii. Dumnezeu este complet desprins de uman si se adreseaza poporului ales. Femeile se afla – in sensul clasic – in situatia de a fi profane (in afara Templului).
„Sa ridice piatra cel care…”
Crestinismul are o situatie foarte ambigua. Este singura religie cu Dumnezeu inomenit, cu Dumnezeu viu, deopotriva om, deopotriva divin: Iisus Hristos. Celelalte religii au profeti, care le comunica oamenilor vointa revelata lor de catre Dumnezeu. In crestinism, Dumnezeu Fiul traieste printre noi, este unul ca noi. Mai mult, ne iubeste si ne cere sa-L urmam nu din teama si in supunere, ci din iubire si in libertate. Evangheliile ne infatiseaza un Iisus care raspandeste o morala mai degraba feminina, in tot ceea ce face si spune: vindeca, mangaie, educa. Este pacifist, iertator si bun. Incalca tabuuri si traditii insotindu-Se si de femei in Lucrarea Lui, apropiindu-Se de femeia care sangereaza, iertand prostituate si adultere, neingaduind barbatilor sa judece femeile cu dubla masura, eventual sa le ucida cu pietre: „Sa ridice piatra cel care se crede fara prihana!”.
Candva, la inceputurile timpurilor, in plin animism, sacrul era prezent in toate. Fiintele erau „pline de zei”.
O foarte lunga istorie, zeitatea suprema a fost cea imaginata in analogie cu femeile si cu fascinatia pentru capacitatea lor de rodire: Gaia, Glia, mama tuturor formelor vii.
Femeile L-au urmat, au crezut in El
Invataturile lui Iisus nu sunt o suma de prohibitii anoste, ci o suma de pilde si de sfaturi despre virtutile noastre: blandetea, dreptatea, saracia in duh (lipsa trufei intelectuale), mila. Iisus a facut un singur act de violenta, anume impotriva comertului in Templu. Dar mai presus de toate, de la Iisus avem modelul Sau, faptele Sale.
S-a inconjurat de femei, a trait in societatea lor, le-a invatat. Ele L-au urmat, au crezut in El, L-au urmat pe Golgota, la rastignire, chiar si atunci cand unii dintre ucenici fugeau ori se lepadau de El. Au fost primele martore ale Invierii.
Dar crestinismul, ca institutie bisericeasca, a preferat partea din Epistolele lui Pavel care se intoarce la traditia patriarhala: barbatul sa fie cap femeii, femeia sa se supuna barbatului, femeile sa nu ii invete pe barbati si sa nu predice in biserica. Nu partea in care se releva egalitatea dintre oameni, indiferent de sex, etnie, stare sociala, precum si reciprocitatea de cuplu in calea spre mantuire.
Mai intai, iubeste-te pe tine
Ceea ce m-a frapat insa intotdeauna este modul limitat in care sunt intelese porunca intaia si a doua ale crestinismului: „Iubeste-L pe Domnul Dumnezeul tau” si „Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti”. De obicei, exista o inclinatie traditionala sa asociem credinta cu suferinta si sa gandim ca, pe masura ce ne chinuim, devenim mai puri. Traditia teologica medievala a consacrat asceza drept comportament crestin si cautarea bucuriei lumesti si a placerii – drept pacat, uneori iremediabil. Pe aceasta cale, inclusiv (poate, mai ales) sexul a devenit un pacat grav in afara casatoriei si a scopurilor reproductive. Iubirea erotica (eros) si iubirea prieteneasca (filia) au devenit si au trecut drept sentimente necrestine. Crestina ramasese doar iubirea agape (fata de umanitatea abstracta). Nici macar maternitatea nu e tratata ca forma de iubire crestina. Daca citim atent, fara ochi rutinati, poruncile supreme lasate de Iisus, vedem ca iubirea fata de sine este o obligatie morala. Nu pot sa-mi iubesc, respect, accept aproapele fara sa ma iubesc, respect, inteleg pe mine insami, fiindca nu am ca pe cine sa il iubesc. Daca nu sunt in stare sa-mi iubesc aproapele, este putin probabil sa stiu sa Il iubesc, respect, ascult, urmez pe Dumnezeu. Experienta iubirii incepe cu iubirea de sine. Daca nu suntem in stare sa fim fericiti sau bucurosi, cum sa ii facem pe altii sa fie? Daca acceptam sa fim umiliti sau umilite, dispretuite, batute, sa traim intr-un cuplu chinuitor, care ne face sa ni se urasca cu zile si sa ne fie urat de noi insine, oare suntem mai crestine? Daca iubim in multe chipuri, nu vom intelege oare mai bine cum sa ne iubim semenii, umanitatea si pe Dumnezeu? De ce este dragostea, inclusiv cea erotica, cea care nu produce nimanui suferinta, o vina si un pacat? Sunt, toate, intrebari pe care le poate trezi o lectura proaspata a Evangheliilor.
Experienta iubirii incepe cu iubirea de sine. Daca nu putem sa fim fericiti ori bucurosi, cum sa ii facem pe altii sa fie?
Lipsa dragostei ne face amorali
Eu nu sunt foarte convinsa ca excesul de sex, ca acuplare, si vidul de dragoste nu sunt si altceva decat o reactie destrabalata, fizica si statistica, goala de suflet, intr-o lume secularizata. Poate ca sunt si o reactie la prea multele interpretari ale dragostei ca pacat. Nu stiu daca dragostea este un pacat. Stiu insa ca lipsa acesteia ne face amorali, daca nu cumva imorali, prin rautate, cinism si indiferenta. Cum am putea sa ne pretindem crestini daca postim, ne rugam si ne blamam mult, dar nu ne pasa cu adevarat nici de noi, nici de semeni?
![]() |
Mihaela Miroiu
Este prof. univ. dr. la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative Bucuresti.
Este initiatoarea primului masterat de studii de gen din Romania si a publicat numeroase lucrari in domeniul stiintelor politice, teorii politice feministe si etica politica.
De peste zece ani, este o prezenta constanta in societatea civila, promovand egalitatea de sanse intre femei si barbati, coordonand actiuni civice de protest impotriva discriminarii de gen in politica si mass-media. Are numeroase articole si participari la dezbateri televizate despre conditia femeilor din Romania si ofera consultanta in strategii de emancipare culturala, civica si politica pentru femei.
In cadrul celei de-a opta editii a Galei Premiilor Femeia Anului 2005, avantaje i-a decernat Premiul Femeia Anului 2005 pentru Promovarea si Apararea Drepturilor Femeii.
![]() |