De ce se adună colăceii odată cu vârsta. Nu este doar dieta de vină. Uimitor ce au descoperit oamenii de știință
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/grasimea-de-pe-burta.jpg)
Cercetătorii din SUA au identificat un mecanism care ar putea explica de ce circumferința taliei crește odată cu înaintarea în vârstă. Alimentația bogată în grăsimi și produse procesate atârnă greu la cântar, dar nu este singura de vină. Iată ce descoperiri s-au făcut în ultima vreme.
Cuprins
Nimănui nu îi place să se îngrașe, să adune colăcei în jurul taliei și să aibă un abdomen tot mai umflat. dar știm că, dacă nu facem mișcare și nu suntem atenție la dietă, acest lucru apare în a doua parte a vieții. Conform ultimelor descoperiri, în organism apare un tip special de celule stem, care favorizează formarea de noi celule adipoase, în special în zona abdominală.
Descoperirea, publicată în revista „Science', aduce o perspectivă nouă asupra modificărilor compoziției corporale asociate cu procesul de îmbătrânire, după cum relatează publicația Fakt.pl
Modificări celulare profunde în țesutul adipos
Potrivit oamenilor de știință, creșterea taliei nu se datorează doar măririi celulelor adipoase existente, ci și producerii intense de celule noi, ceea ce contribuie la apariția obezității abdominale.
Cercetătorii de la City of Hope National Medical Center și UCLA au analizat procesele din țesutul adipos alb, responsabil cu depozitarea energiei. Ei s-au concentrat asupra celulelor progenitoare ale adipocitelor, adică „strămoșii' celulelor grase. Studiul a arătat că, odată cu înaintarea în vârstă, o parte dintre aceste celule se transformă într-o populație nouă, denumită CP-A. Aceste celule au o capacitate deosebit de ridicată de a genera adipocite noi, mai ales în zona abdomenului.
Oamenii de știință au observat că acest proces este legat de activitatea receptorului LIFR, care mediază semnalele între celule. Acesta poate declanșa producția de celule adipoase noi în organismul vârstnic.
Experimentele pe șoareci au demonstrat că celulele CP-A se pot transforma ușor în adipocite. Structuri similare au fost identificate și la oameni, fiind mai numeroase la persoanele de vârstă mijlocie comparativ cu cele tinere.
Această descoperire sugerează că creșterea circumferinței taliei odată cu vârsta nu este doar o consecință a dietei sau a nivelului de activitate fizică, ci și a unor modificări celulare profunde. Țesutul adipos visceral, acumulat în zona abdominală, este deosebit de periculos, fiind asociat cu riscul de diabet de tip 2, boli cardiovasculare și tulburări metabolice.
Înțelegerea rolului celulelor CP-A ar putea deschide calea către terapii noi, menite să reducă activitatea acestora sau să le elimine din țesutul adipos, contribuind astfel la combaterea obezității abdominale.
Foto: Shutterstock
Citește și: 3 băuturi care te scapă de grăsimea inestetică de pe abdomen
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_10b8d9b86df5010d5199483b699cc25c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/smoothie-afine-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/tanara-cu-casti-care-poate-dezvolta-hipoacuzie-in-timp.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/dus-canicula.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-cancer-de-san-simbol-funda-roz.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/somn-canicula.jpg)