Cum a slăbit Bursucu 16 kilograme în timp record: „Nu mi-am dat seama cum am ajuns la 135 de kilograme”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2017/10/cum-a-slabit-Bursucu-16-kilograme-2.jpg)
Este cunoscut sub porecla de Bursucu, însă numele lui real este Adrian Cristea. Prezintă alături de Teo Trandafir emisiunea „Teo show', de la Kanal D, iar împreună cei doi formează un cuplu de prezentatori care se bucură de un mare succes.
Bursucu nu a fost dintotdeauna un om de televiziune, ci la început s-a lansat ca și coregraf la emisiunea „Dansez pentru tine', de la Pro TV, pentru că era pasionat de dans sportiv. În urmă cu câțiva ani, viața lui s-a schimbat total de când a început să fie prezentator alături de Teo Trandafir.
Cum a slăbit Bursucu 16 kilograme în timp record
În cadrul unui interviu acordat pentru Revista Avantaje, Bursucu a povestit că în tinerețe a avut o siluetă de invidiat, datorită faptului că făcea mișcare în fiecare zi. În momentul în care s-a lăsat de sport, Adrian Cristea a început să îngrașe brusc și nici nu și-a dat seama când a ajuns să cântărească 135 de kilograme. După acest moment, a realizat că lucrurile nu merg într-o direcție tocmai bună, așa că și-a schimbat total stilul de viață. Așa a reușit să slăbească 16 kilograme.
„Sunt foarte mulți care au venit să ne spună că au slăbit printr-un miracol, ceva a căzut din cer și kilogramele au plecat. Nu. Vrei să slăbești? Nu fii nesimțit. Nu mânca ca un bou la 10 noaptea ceafă de porc, și da, du-te măcar o oră, în fiecare zi la sală. Asta am făcut. Nu am regim strict. Am mâncat cât mai de bun simț, nu am mai mâncat nimic după ora 8 seara, pentru că mă culc și foarte târziu. Stau până la 2 la Fifa. Și fac sport, în fiecare zi, de luni până vineri merg la sală, câte o oră. Antrenorul mă omoară, la propriu, când termin ies de acolo, lat, terminat.
Asta cu sportul a fost repornire grea. Eu am făcut sport și am avut pătrățele pe abdomen, cu toate că vă e greu să credeți, o să vă arăt poze, până la 22 de ani, nu că aș fi acum foarte bătrân. Deci acum 8 ani de zile aveam pătrățele pe abdomen, pentru că am făcut dans sportiv de performanță. Pe atunci făceam două antrenamente pe zi, trebuia să mănânci sănătos. Și era un lucru dificil pentru că aveam febră musculară non stop.
În momentul în care m-am lăsat de dans sportiv, eu am descoperit o nouă viață, o viață fără durere, fără febră musculară, o viață în care poți mânca orice, oricum, la orice oră. Nu mi-am dat seama în niciun moment că am ajuns la 135 de kilograme. Pentru că eu mă vedeam același frumos. Când descoperit această viață fără durere și în care poți mânca, mi-a plăcut. Acum, mi-am dat seama că nu e bine și cumva am încercat să reiau antrenamentele. Există un minus pentru mine, pentru că făcând sport mai toată viața, antrenamentele nu pot fi ușoare, pentru organismul e obișnuit. E greu, dar ce să fac…', a povestit cu zâmbetul pe buze Bursucu, în exclusivitate pentru Revista Avantaje.
Prezentatorul susține că nu vrea să se oprească aici, așa că se ține în continuare de sport.
Foto: Facebook
Mihaela Tudor
Citește și:
Teo Trandafir, despre momentele dificile din viața ei: „Am ajuns să mănânc o mandarină'
Teo Trandafir vorbește despre trecut: „Am suferit cumplit din pricina…'
„Adevăr sau provocare' cu Teo Trandafir: „N-am muncit niciodată și nu m-aș apuca'
Teo Trandafir, declarații sincere despre cele două căsnicii: „Am simțit că am ceva legat de gât'
Cum a ajuns Teo Trandafir la greutatea ideală: „Două săptămâni jumate am băut numai…'