Cum se strică treaba de la grădiniță

'Mi-am retras copiii nu pentru că este o grădiniță proastă. Despre asta nu e locul meu să-mi dau cu părerea. Mi-am retras copiii pentru că educatoarele lor nu știu ce înseamnă o oportunitate de învățare. Copilul meu a rămas suspendat între mirare și șocul neangajării adultului de lângă el. Nu aș vrea să i se mai întâmple asta de câteva ori. Gestul în sine i-ar educa dezinteresul. I-ar închide acuitatea simțurilor și încrederea întrebărilor'.

Știu, pare o mamă exagerată. Eu o admir. Pentru aripile copiilor noștri nu e niciodată exagerat să cerem mai mult. De la grădinițele copiilor noștri nu e niciodată prematur să cerem un neobosit interes pentru păstrarea vie a simțurilor, a analizatorilor și a hărniciei minții. Urmăritul de desene animate la grădiniță este mai nociv decât servitul de napolitane, la desert, de pildă.

mama si copil

Dar și mai nociv este să ne credem copiii mici și neputincioși. Să nu credem că fiecare frunză poate face diferența în arcuirea minții și a atenției lor.

Studiile arată că anii de grădiniță bună fac, dramatic, diferența pentru clasele I și a II-a. Învățătoarele au tendința de a pune etichete încă din prima zi de școală, doar după priviri și puterea de a sta, concentrat, în bancă. Din păcate, aceste impresii hotărăsc destinul celor prinși în colective de peste 20-25 de copii. Foarte rar un învățător mai reușește să atenueze problemele de atenție deja instalate sau interesul pentru finalizarea sarcinii de lucru. Cel mai adesea o fac culpabilizând și comparând cu norma impusă deja de 'copiii cuminți'.

Încurajați-vă micuții să descopere și să-și explice ceea ce descoperă

Concluzia: măcar la grădiniță, acolo unde nu există încă miza notelor și a cadourilor pe sub masă, puneți presiune pe educatoare să își facă treaba! Opuneți-vă vehement programelor de desene animate, colorării excesive în contur și serbărilor care vă mascotizează copiii! Urmăriți, în copiii voștri, cum încep să își explice fenomene din lumea vie, dacă vin cu alte curiozități, dacă manifestă, când ajung acasă, o stare de neastâmpăr bun – cer să deseneze, să confecționeze, să construiască ceva sau să li se citească.

Bucuria creșterii personale este o nevoie care se instalează de la grădiniță. De aici, motivațiile intrinseci și tendința de a-și repeta sentimentele de triumf și reușită. Altfel, o să sfârșim cu toții băgându-ne copiii la meditații și păzindu-i până își iau o amărâtă de diplomă.

Un părinte sufletist poate, ce-i drept, să compenseze o grădiniță și o școală slabă, suplinind cursurile, acasă. El poate aduce în palmaresul copilului lui rezultate școlare mai bune. Rezultate însă pentru viață – cât se simte copilul de competent și motivat să reușească – nu se formează, cu adevărat, decât în comunitate. Alături de alți oameni despre care înveți că te sprijină și cred în tine. Alături de oameni care știu să construiască ceva în tine și când ridici o frunză de pe jos.

Știu că pare ridicol să vorbim de grădinițe, când sistemul nostru universitar geme de incompetență. Cu toate astea, toate terapiile recuperatorii pentru adulți încep cu regres în copilăria timpurie. Acolo unde am crescut sau virusat fundamental programul de viață. Grădinițele pot face diferența.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Mama si copilul