Cum să oferi cadoul de Crăciun potrivit pentru oricine – sfaturi de care să ții cont

Alegerea cadourilor e poate una dintre cele mai dificile sarcini pe care le poate avea cineva. Iar totul devine cu atât mai complicat cu cât se apropie Crăciunul și ai o listă întreagă de persoane dragi pentru care trebuie să alegi cel mai inspirat cadou. Ce-i drept, nimic nu e mai frumos decât să îi vezi pe apropiați cum se bucură de cadoul primit. Însă, până să ajungi în acel moment, trebuie să treci peste stresul provocat de goana după cadouri.

Ca să îți ușurezi puțin munca și să nu ajungi să cauți cadouri pe ultima sută de metri, iată câteva sfaturi și idei pe care ar trebui să le ai în vedere:

Transformă cadoul într-o experiență

În primul rând, încearcă să fii cât mai creativă cu împachetarea cadourilor. În loc să te limitezi la împachetarea în hârtie cu motive de Crăciun, gândește-te ce ai putea adăuga ca să creezi un cadou mult mai interesant. Ca idee, în afară de clasica fundiță, poți adaugă o crenguță sau un con de brad, vâsc, diferite figurine (brazi, steluțe, fulgi de nea).

În al doilea rând, creează din momentul oferirii cadoului o adevărată experiență, planificând un fel de vânătoare după cadouri, cu tot soiul de indicii și bilețele lăsate prin casă. Nu subestima niciodată distracția care poate veni odată cu despachetarea cadourilor. În plus, poți transforma cadoul în sine într-o experiență, mai exact să oferi daruri precum zbor cu parapanta, sărituri cu parașuta sau o cursă off-road. Bineînțeles, asta dacă ai prieteni însetați de adrenalină.

Gândește-te ce nevoi sau pasiuni are persoana respectivă

Chiar dacă pare o muncă în plus și ai tinde să crezi că o persoană nu mai are nevoie de altceva, secretul este să gândești mai departe de atât. Ia în calcul ce produse folosește și gândește-te cu ce ai putea să vii în plus sau ce ai putea schimba. De exemplu, dacă ai un prieten adult fumător, îi poți oferi cadou un card cadou IQOS pentru o altfel de experiență a tutunului adevărat.

De asemenea, dacă prietenul tău este pasionat de vinuri, îi poți face cadou un abonament la un magazin de băuturi. Iar exemplele pot continua. Ideea este să ieși din zona de confort și să te gândești ce schimbări le-ar prinde bine celor de lângă tine sau cum ai putea să îi ajuți să se bucure de pasiunile lor.

Spionează-i

Dacă nu ai reușit să îți dai seama ce cadouri să alegi, cu siguranță nu vei da greș dacă te vei folosi de abilitățile tale de spionaj. Cel mai probabil l-ai auzit vorbind prin casă despre un gadget pe care și l-ar dori sau, de ce nu, poate l-a adăugat la favorite pe un site de cumpărături online. Tot ce trebuie să faci este să prinzi momentul potrivit ca să tragi puțin cu ochiul.

De asemenea, te poți uita prin pozele pe de social media ca să îți dai seama ce stil vestimentar are destinatarul, dacă îi place să călătorească și ce oraș nu a vizitat până acum. Important este să cauți cât mai mult ca să îți faci o idee cât mai clară despre ce ai putea să îi oferi.

Personalizează cadourile

Pe lângă faptul că trebuie să ții cont de preferințele persoanei căreia îi vei dărui cadoul, la fel de important este să pui puțin din sufletul tău în ele. În funcție de abilitățile tale poți să pictezi un tablou pe care să îl oferi cadou, poți croșeta o eșarfă sau poți crea lumânări parfumate handmade. Ideea este să depui un efort în plus care va fi cu atât mai mult apreciat de cel care primește cadoul.

Până la urmă, gestul contează mai mult decât cadoul pe care îl oferi. Atât timp cât le arăți celor dragi că te-ai gândit la ei și ai avut grijă să alegi un cadou care să îi bucure, să îi facă să râdă sau să le aducă o schimbare importantă ori o experiență inedită, vei ști că ai făcut alegerea potrivită.

Material realizat cu sprijinul iqos.ro

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse